A crescut riscul de producere a unor atentate în Europa și cică ar fi peste tot celule teroriste în așteptare, finanțate prin rețele din anii ’80. Nu-i de mirare, la câți studenți străini am avut și la câte shaormării au apărut după ’90. Și la Revoluție s-a tot vorbit despre teroriștii arabi, deci se adună suficiente motive pentru a băga groaza în popor. Totuși, există și destule motive pentru a o scoate…
Se poate să avem în țară teroriști sub identități false și sub acoperiri diverse. De exemplu, de lucrător în domeniul deservirii. Nici nu trebuie să bage otrăvuri în șaorme: astea sunt, oricum, bombe calorice, așa zic nutriționiștii. În special, cele cu de toate, din care curge maioneza, că din pricina lor sunt mii de români umflați ca niște bășici, cu risc de afecțiuni cardiovasculare.
Când auzi despre atentate te gândești întâi la avioanele care au intrat în turnurile World Trade Center. Alea erau pline de oameni aflați la muncă, iar aici nu sunt mulți oameni care muncesc împreună. Mulți adunați împreună găsești pe la nunți sau cumetrii, dar n-are rost să le dai cu aeroplanul în restaurant, fiindcă, oricum, spre dimineață, unii se iau la bătaie.
Atentate la modă sunt și cele cu mașini-capcană. La cât va costa benzina, teroriștii vor prefera biciclete-capcană, chiar trotinete-capcană, care vor ajunge pe fundul Dâmboviței și al lacului Herăstrău. Sau, la Iași, pe fundul Bahluiului.
Varianta bombelor cu ceas / telefon lăsate în locuri publice pică. O bombă cu ceas ori telefon, nesupravegheată, atrage la fel de mult ca o bombă cu portofel sau poșetă nesupravegheată. Nu merg nici atentatele clasice, cu detonatorul în mână și explozibili la brâu, că s-a încălzit, oamenii au trecut la tricouri și se poartă din nou mulate. Oricât de terorist ai fi, sigur nu vrei să pari cocalar, cu cearșaful ăla de plapumă pe tine. Sunt și atentate cu gaze, cum a fost cel cu sarin, din Tokyo. Auzind că se poate așa ceva, mulți români se vor bucura și vor întreba dacă nu există și atentate cu apă caldă.
