Din când în când, câte un aiuristic începe să facă planuri de adus românii în țară. Sincer, libidinos de sincer, a fost Băsescu atunci când le-a spus doctorilor să plece să muncească afară. Îl înțelegeam, era parte a planului său de răzbunare pe țară. Între timp, greu, țara i-a supraviețuit, dar românii plecați au rămas pentru mulți o problemă.
În acest punct, cel mai bine ar fi să definim ce înseamnă „românii plecați”. Pentru că se fac multe confuzii. Nu, „românii plecați” nu sunt cei care și-au părăsit copiii la bunici, în țară, și și-au refăcut, de cele mai multe ori, viețile, separat, în străinătate. În jur de 230.000 de copii suferă în țară în urma despărțirii de părinți. Iar această suferință este, bineînțeles, de diferite feluri, în funcție de vârstă: am văzut de prea multe ori suferința copiilor de 10-12 ani abandonați la bunici și care se sinucid. Nu se vorbește despre acești copii în contextul „românilor plecați”, nu se vorbește despre acești copii în contextul în care statul, până să le aducă părinții înapoi, să aibă cumva grijă de ei, să le înțeleagă situația, să dezvolte un program de consiliere și așa mai departe. Nu, acești copii nu aparțin definiției de „români plecați”. Pentru fetele de vârste mai mari, 14-15-16 ani, vorbim de trafic de carne vie și de toate celelalte feluri de abuz. Pentru băieți vorbim de infracționalitate și, pentru toți, avem de-a face cu abandonul școlar.
Nu se vorbește despre acești copii atunci când îi arde pe politicieni de „românii plecați”. În schimb, prima preocupare este câți bani trimit în țară. Atunci, pe 10 august, propaganda de dreapta și unii cretini au lăsat să circule pe piața online următoarea teză: românii din străinătate au fost bătuți de Dragnea, deși ei aduc în țară cam jumătate din PIB.
Să ne amintim, din patru în patru ani, la alegeri auzim formule salvatoare de repatriere: le dăm pământ, le dăm 20.000 de euro să facă faceri, îi scutim de taxa pe aer și de acciza pe apă, tâmpenii rare, idioțenii fără margini.
Fiecare guvern poftește la „românii plecați” dintr-un motiv simplu: mână de lucru, contribuții la pensii și cam atât. Iar dacă repatrierea s-ar putea face cu forța, cum zicea Eugen Orlando Teodorovici, ar face-o mâine.
