Romgaz e una dintre cele mai profitabile companii ale statului. Nici n-ar avea de ce să fie altfel, căci domeniul în care activează e unul extrem de profitabil, cu atât mai mult cu cât trăim vremuri în care dacă nu crește consumul, crește prețul, astfel că profiturile nu prea au cum să sufere. Pe de altă parte, pare că Romgaz nu face parte din acele companii pe care să le fi atins prea tare reforma mult promisă. Sau poate că e o reformă accelerată, că de ceva mai bine de un an băieții ăștia o țin tot într-un audit. În vara anului trecut, Romgaz a semnat un contract cu PricewaterhouseCoopers pentru servicii de audit financiar, în valoare de 6,34 milioane de lei, valabil pentru nu mai puțin de 42 de luni. Cumva, băieții și fetele din această companie de stat, care altfel produce sute de milioane profit, dar și cheltuiește o gălăgie de bani cu investiții, salarii, prime, bonusuri și alte cele, s-au pus la adăpostul unor documente care vor justifica toate cheltuielile, să nu le zicem dezmăț financiar. Numai că, ce să vezi, din iunie 2024 și până acum, contractul ăsta a suferit nu mai puțin de opt modificări, două în 2024 și șase în acest minunat an al reformelor. Pe 19 august anul ăsta, contractul a ajuns deja la o valoare de 7,3 milioane de lei, că doar v-am mai povestit pe aici, în timp ce pe data de 25 septembrie, cu ocazia ultimului act adițional, valoarea totală a ajuns la 8,7 milioane de lei plus TVA. Cu alte cuvinte, la nici o treime din perioada de valabilitate, contractul a fost modificat de opt ori, în timp ce valoarea acestuia a crescut cu peste 30%, oferind o perspectivă excelentă pentru ca, la final, să atingă o valoare de peste dublul pentru care s-a bătut palma. Pe de altă parte, este extrem de util să ai un audit financiar independent, de la o firmă cu renume, care spune că totul e în regulă, cheltuielile sunt sub control și că, în general, situația e una bună.
Romgaz și banii de consultanță. Sau cum un act adițional e deja un fapt banal
