Ce ți-e și cu banii ăștia europeni, faci orice numai să accesezi, să absorbi, vorba aia. După care, odată absorbiți, să faci cu ei ce trebuie. Mă rog, să facă cu ei ce vrea cine trebuie, căci cam ăsta e modelul de lucru patentat pe la noi. Spre exemplu, Romsilva, prin Regia Autonomă Administrarea Parcului Național Munții Măcinului, a accesat un astfel de proiect, în cadrul POIM, și acum se ocupă de treburi serioase. Adică de „realizarea lucrărilor de reconstrucție ecologică a 30 ha de pajiști și tufărișuri de stepă ponto-sarmatică în Culmea Pricopanului din Parcul Național Munții Măcinului“. Frate, cum sună asta! Sigur, nu se ocupă chiar ei de treabă, chit că ei știu ce și cum e acolo. Așa că mai bine au scos la mezat contactul, în valoare de 1,4 milioane de lei, pe care l-au și atribuit în urmă cu cîteva săptămîni. Asta după ce, desigur, s-au asigurat că e totul OK, au pus condiții drastice, în care prețul ofertei nu valora nici o treime, restul fiind punctaj pentru experiență și alte cele. Și, ce să vezi surpriză, firma care a cîștigat, Pro Biodiversitas SRL, chiar e una cu experiență. Păi, ia să luăm în calcul și numai faptul că patronul ei, Emilian Burdușel, e fost consilier al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și membru în Clubul ecologic UNESCO Pro Natura. Asta ca să nu mai vorbim de alte astfel de combinații, pardon, proiecte pe bani europeni de care s-a ocupat. Sau de faptul că s-a jucat puțin și de-a politica, împreună cu fostul europarlamentar Cătălin Ivan, prin ProDemo. Important e că firma lui e una de nădejde, care va face, de banii ăștia europeni, cea mai cea pajiște ponto-sarmatică, cum nu era nici pe vremea sarmaților.
Romsilva, pajiștile, stufărișul de stepă și oamenii din sistem
