Caţavencii

Ruină din ruină. Băile Herculane, o revitalizare ce va intra în mitologie

Cândva, în vremuri despre care se știe doar din cărțile de istorie, Băile Herculane rivalizau cu stațiuni celebre din Europa, doar pentru a ajunge astăzi un triumf al nepăsării și o culme a culmilor indiferenței. Nu sunt multe locuri prin țară unde diferența dintre realitate și potențial să fie atât de mare și vizibilă ca la Băile Herculane.

Talentul românesc de a face rahatul praf, cuplat cu pasiunea tradițională pentru tocat bugetul, au dat ideii de conservare și valorificare a patrimoniului un nou sens. Spre exemplu, autoritățile locale de acolo se străduiesc cu un super proiect, „Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear în stațiunea Băile Herculane”. Și fac asta de ani de zile și milioane de lei, fără ca undeva la orizont să se întrevadă un tunel dotat cu luminiță la capăt.

În 23 mai 2019, primăria scotea la mesaj un contract în valoare de peste 11 milioane lei, plus TVA, în cadrul căruia urmau să fie executate lucrări de reparații de drumuri pe trei străzi și „lucrări de artă”, adică trei poduri din beton. Podurile sunt o artă, se știe. Contractul, parte a acestui minunat proiect de conservare și valorificare, a fost atribuit unei firme, CAVADINI CONSTRUCT S.R.L. din Timiș, altfel o firmă ce a reușit să se lipească la j-de contracte cu statul. În cazul de față, cei de la Cavadini au avut cea mai bună ofertă, cu doar aproximativ 50.000 de lei mai puțin decât estimarea autorităților. E drept, a fost și singura ofertă, însă a fost în mod cert cea mai bună.

De la semnarea contractului au trecut deja mai bine de 6 ani, ceea ce depășește până și perioada de execuție din ultimul act adițional, semnat în 4 septembrie anul acesta, și care a ajuns la 60 de luni. De altfel, acest adițional este al 14-lea, de-a lungul timpului fiind semnate unul după altul, prelungire după prelungire. Ca fapt divers, în cel de-al 9-lea contract adițional, termenul de execuție a lucrărilor a fost prelungit de la 32 la 34 de luni. Asta se întâmpla în 2023, iar de atunci avem alte și alte adiționale, semn că lucrările astea vor dura cel mai probabil o veșnicie. Asta și din cauză că e vorba nu doar de reparat străzi, dar și de lucrări de artă, respectiv cele trei poduri din beton, iar cu arta nu te joci.

Una peste alta, refacerea celor trei străzi și trei poduri, cu prelungire de termen după prelungire de termen, arată cât se poate de clar că valorificarea patrimoniului nu doar că este, dar va fi și peste câteva sute de ani o prioritate la care vom lucra de zor și fără spor.

Exit mobile version