Rusia va pierde războiul Mării Negre cu forțele NATO

Pe 16 martie, Crimeea va vota pentru alipirea la Federația Rusă. În cel mai sumbru scenariu posibil, ruperea Ucrainei va continua nu numai în est, ci și în sud, în regiunile Herson, Nikolaev și Odessa, unde populația rusofonă depășește 50 de procente. Regiunea Odessa se întinde până la gurile Dunării și se învecinează cu Transnistria. Cele patru brigăzi de infanterie motorizată ale Transnistriei, cu efective de cca 7.500 de militari, au fost plasate deja în stare de luptă. În cel mai sinistru scenariu cu putință, spațiul din sudul Ucrainei, numit Novorusia și colonizat cu elemente rusofone încă din secolul al XVIII-lea, se va uni cu Transnistria și, foarte posibil, cu Găgăuzia.

Chiar dacă acest scenariu pesimist,

prin care Ucraina va pierde ieșirea la Marea Neagră, nu se va concretiza, zona va fi destabilizată și riscă să se enclavizeze după modelul Transnistriei. În acest moment, au loc provocări în spațiul amintit, instrumentate de elemente diversioniste din componența batalionului independent naval de cercetare 431, de pe lângă Flota Mării Negre a Rusiei. Unitatea respectivă face parte din formațiunile Spetznaz, ale GRU, spionajul Armatei Rusiei. Pentru a preîntâmpina ieșirea elementelor Spetznaz din Transnistria (suplimentate cu peste 500 de efective în ultimele două săptămâni), grupul antiterorist din componența serviciului C al SBU – agenția de securitate a Ucrainei – desfășoară o operațiune specială pe frontiera ucraineană cu Transnistria și în orașul Odessa.

Putin nu va rata termenul referendumului

din Crimeea și va accelera războiul diversionist din Ucraina. Pe fondul acestei crize, România își poate renegocia poziția de putere regională și emite pretenții față de Pentagon și NATO. Convenția de la Montreux, din 1936, a întărit poziția Turciei, stăpâna strâmtorilor, și a transformat inițial Marea Neagră în lac turcesc și apoi rusesc. După semnarea, pe 6 decembrie 2005, a Acordului dintre România și SUA privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, trupele americane au acces la toate facilitățile, inclusiv la porturile maritime (cap. VII).

Din păcate, Convenția de la Montreux

limitează la 21 de zile prezența în Marea Neagră a navelor militare aparținând altor state decât cele riverane. La cererea URSS, accesul portavioanelor a fost total restricționat. Convenția mai prevede numărul de nave ce alcătuiesc un convoi și deplasamentul total al acestora. În acest moment, raportul de forțe navale este următorul: Rusia – 2 crucișătoare, un distrugător, 2 fregate și un submarin clasa Kilo; Turcia, total în cele patru mări – 16 fregate, 8 corvete și 14 submarine; România – 3 fregate și 6 corvete.

La cele patru flote, Nordică, Baltică,

Pacifică și a Mării Negre, la care se adaugă flotila Mării Caspice, și la un număr total de 26 de submarine nucleare și tactice, Rusia are un singur portavion, “Amiral Kuznețov”. Asta în condițiile în care SUA au 11, iar Spania și Italia au câte două (!), la care se mai adaugă câte unul pentru Franța și Marea Britanie. Cu toată supremația cosmică și strategică, Rusia își demonstrează slăbiciunile de putere continentală, după exact opoziția binară fundamentală imaginată de un rus, că puterile fără ieșire la mare sau cu ieșire recentă, dar cu popoare crescute istoric departe de mare, sunt despotice, iar cele maritime sunt democrate.

Paradoxal, Rusia nu are aspirații de putere

maritimă, tocmai prin neglijarea flotei, iar această slăbiciune poate fi exploatată la maximum de NATO. Un război clasic în Marea Neagră, împotriva Rusiei, ar fi câștigat, în prima fază, de Turcia singură. Din păcate, navele americane vin în vizită la Constanța și nu pot staționa mai mult de trei săptămâni. Rusia și Turcia au făcut toate eforturile pentru ca textul Convenției de la Montreux să rămână literă de evanghelie și, de multe ori, interesele lor, chiar dacă divergente, au fost convergente împotriva celor ale SUA. Profesorul David Smith, de la Institutul Potomac de Studii Politice din Washington D.C., zicea că “adevărata luptă împotriva criminalității în Marea Neagră este lupta împotriva opoziției Rusiei și a Turciei la implicarea NATO în această zonă”.

Din păcate, România a făcut o mare

greșeală, atunci când a negociat cu SUA să nu achiziționeze sistemul antibalistic AEGIS, pentru înzestrarea celor două fregate cumpărate din Marea Britanie, ci a preferat să amplaseze interceptori tereștri la Deveselu. În lipsa sistemului AEGIS din dotarea flotei, forțele noastre navale au acum nevoie de prezența unui portavion american sau NATO în apele Mării Negre, pentru descurajarea Rusiei. Asta doar dacă textul Convenției de la Montreux va putea fi modificat în viitorul apropiat. Un portavion în apele noastre continentale ar pune Rusia cu botul pe labe și i-ar teleporta visurile geopolitice între ghețurile Nordului.