Vești minunate vin dinspre Țările de Jos, tărâmurile desfrâului și ale curcubeului progresist. Se pare că a fost găsit Coiful de la Coțofenești, simbolul supremației dacilor pe această planetă strămoșească. E semn al trezirii, dar și al unei reuniri neprogramate în conștiință. De obicei, ea are loc marți dimineață, la secția de Poliție Buftea, unde Călin Georgescu se pogoară la controlul judiciar.
Dincolo de bucuria regăsirii fizice a coifului, din văzduh se simt vibrații care lovesc din plin glandele tiroide ale românilor adevărați. Fraților, dacă nici ăsta nu e semn divin că „Turul doi ânapoi”, înseamnă că am pierdut degeaba cu Turcia și Slovacia la fotbal. E momentul să ieșim cu toții, cu mic, cu mare, în piețe, să ridicăm mâinile spre cer și să simțim adevărul. Să ne contopim în chemarea dumnezeiască de a-l descătușa pe Călin Georgescu din ghearele sistemului care îl ține prizonier. Puținii suveraniști adevărați care au locuri de muncă să le abandoneze imediat! Să-și ia de la cuier stagurile din lup, tricolorurile, iile, căciulile de dac și să iasă neîntârziat pe străzi. Este mesajul cât se poate de clar că 2 aprilie reprezintă ziua aleasă pentru dreptate și demnitate. E semnul lupului sacru, e strigarea străbunilor curați și înțelepți.
Ni s-a dat de înțeles că e puțin deteriorat coiful. Dar nu-i nimic, îl luăm la pilă. Doar să ni-l aducă acasă nenorociții, să-l punem pe creștetul președintelui ales. Ăsta e scutul nostru, asta e țara noastră! Doar așa vom fi protejați de Rusia și Iran, de rachetele lor, de NATO și de UE, Ucraina, Soros și toți prădătorii noștri naturali. Dezînomenirea, vorba maestrului Dan Puric, a luat sfârșit.
M.T.
