Iată, încă există iubire și înțelegere în CC. După câteva săptămâni în care, vorba aia, s-au înjurat dar nu s-au jignit, Ciolacu și Ciucă au decis să bată palma pe datele alegerilor prezidențiale și parlamentare. Pe 24 noiembrie primul tur al prezidențialelor și pe 8 decembrie cel de-al doilea, cu parlamentarele între ele, pe 1 decembrie.
Practic, nu e chiar cum ar fi vrut Ciolacu, anume să fie prezidențialele imediat după ce anunță niște creșteri de pensii, dar nici cum au vrut cei din PNL, pentru care un scor mic luat de Ciucă i-ar cam duce în cap la parlamentare. Vor fi mai târziu, cum a vrut PNL, ca să aibă timp Ciucă să mai urce pe 200.000 de panouri, doar-doar îl vor da sondajele peste Șoșoacă, însă vor influența în mod direct parlamentarele, căci cine ia un scor bun în primul tur va lua și la parlamentarele dintre tururi. Deci e bine și pentru PSD, care-și va duce candidatul în turul doi indiferent de cum îl cheamă și cât de tare plouă afară.
Practic, s-a dat vacanță până la final de august, să poată toți să se odihnească și să-și ascută cuțitele. Că, la toamnă….
