Pentru o mai bună promovare a culturii românești peste hotare, e foarte probabil ca Institutul Cultural Român să treacă printr-un proces în care i se vor pune ochi albaștri. Căci, sub pretextul reformei, cultura va intra – ca în orice perioadă de recesiune ori cu măsuri de austeritate – în tradiționala logică a lui merge și așa, că așa e mai bine. Și-apoi, cui nu-i plac ochii albaștri?
Mai exact, de dragul unei reforme profunde, sanchi, ICR ar urma să treacă în directa subordonare a Ministerului Afacerilor Externe. Ăsta e planul, cel puțin, căci doamna Țoiu vrea reformă și putere de decizie. Or, mai departe de dorința clară, trebuie găsite și motivele, justificările pentru o asemenea decizie.
Așa se face că, în urmă cu ceva vreme, doamna Țoiu a organizat un fel de întâlnire cu oamenii din domeniu, o dezbatere pe tema „Viitorul Institutului Cultural Român”. Oficial, întâlnirea a fost organizată, la Parlament, de către deputatul George Gima, iar madam Țoiu a fost doar așa, invitată să ia pulsul, consultarea asta fiind una dintr-o mai lungă serie, în urma căreia, într-un fel sau altul, va trebui să reiasă că ICR trebuie mutat complet în curtea MAE.
Că așa e în politică, mergi la întâlniri cu ideile tale și pleci cu cele ale partidului. Ce este cu adevărat haios, însă, este faptul că doamna Țoiu susține trecerea ICR în subordinea MAE, deși vorbește despre „O mai bună coordonare între Institutul Cultural Român și Ministerul Afacerilor Externe, dar și relația cu Ministerul Culturii și alte instituții, constituie priorități atât în programul președintelui Nicușor Dan cât și al Guvernului României”. Adică, domnii vor să mute ICR la MAE că, sachi, e vorba de reformă și program de guvernare, când în chiar programul președintelui Nicușor Dan se vorbește despre o mai bună coordonare, relație în care ICR se află în prezent.
Ce nu au făcut public madam Țoiu și MAE, după întâlnirea de la Parlament, este că cei mai mulți dintre cei prezenți acolo, de la Mircea Cărtărescu, directori de edituri sau festivaluri, altfel aleși și invitați chiar de către organizatori, au cam spus în cor că trecerea ICR în subordinea MAE ar fi o prostie. Și chiar e o prostie, căci percepția oricărui partener străin, în condițiile în care ICR va deveni o structură a MAE, va fi că institutul devine populat cu agenți SIE și că toată promovarea culturală a României se va face prin intermediul unor ochi albaștri.
Cum, însă, asta a fost doar o primă întâlnire, e posibil ca la următoarele să fie invitați niște oameni care gândesc în mod corect și, mai ales, sunt în asentimentul doamnei Țoiu. Iar concluziile vor fi, quelle surprise, că ICR-ul va merge mult mai bine în directa subordonare a doamnei Țoiu. Până la urmă, există suficient răgaz, căci o decizie finală ar urma să fie luată prin septembrie, după vacanța parlamentară.