Există foarte mulți bani care, deși ni se spune că ar fi ai noștri și nu avem decât să întindem mâna pentru a-i lua, sunt mai departe de noi decât este câștigul la loterie. Ei sunt numiți, în limbajul de lemn al politicienilor, fonduri europene. În realitate, sunt bani plătiți de contribuabilii din Uniunea Europeană către bugetul comun al UE și care se întorc, parțial, către națiunile membre UE aflate în nevoie. Distribuirea acestor fonduri, însă, nu se face neapărat pe baza nevoilor reale ale fiecărei națiuni, ci pe baza viziunii administratorilor naționali și pe baza capacității acestora de a negocia distribuția banilor din șase în șase ani. De exemplu, pentru perioada 2007-2013, România ar fi putut primi de la UE în jur de 22,01 miliarde de euro, fără cele 2,6 miliarde de euro reprezentând fonduri de preaderare. În aceeași perioadă, România a contribuit la bugetul UE cu 10,6 miliarde de euro, reprezentând contribuția (care crește gradual, anual) la bugetul Uniunii Europene. Problema, însă, este că acele 22 de miliarde de euro nu se dau direct statului român, ci reprezintă finanțarea unor proiecte pe care le dezvoltă fie statul, fie entități private, indiferent dacă este vorba despre firme sau despre organizații non-guvernamentale. Astfel, am avut 22 de miliarde de euro pe hârtie, dar în buzunar ne-au intrat mult mai puțini. Dacă luăm doar fondurile alocate pentru dezvoltarea infrastructurii de transporturi, vom vedea că la finalul lunii mai 2015 se ajunsese la o absorbție a fondurilor de doar 58,79%. În total, pe toate axele de finanțare, România a reușit să obțină din cele 22,01 miliarde de euro puse la dispoziție de UE doar 9,6 miliarde, din cele 10,371 miliarde pentru care s-a cerut decontarea. Practic, până în acest moment am plătit mai mult la bugetul UE decât am primit, iar asta ne plasează între primele zece țări europene, căci, cu excepția României, doar alte nouă țări din 25 dau la bugetul UE mai mult decât primesc. Iar aceste nouă țări sunt Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Danamerca, Austria, Finlanda și Cipru. Stăm bine, suntem în frunte.
Ei bine, nu e suficient că atragem bani puțini de la Uniunea Europeană. Mai mult, îi luăm și pentru prostii. În loc să negociem și să finanțăm domenii unde avem lipsuri reale, acceptăm niște bani pe care trebuie să-i cheltuim pentru acțiuni inutile, care nu fac decât să ducă la apariția șmecherilor care trăiesc de ani buni din fonduri europene.
Astfel, deși există Programul Operațional Regional, din care s-ar putea finanța, pe lângă dezvoltări ale unor firme private, și proiecte importante, precum reabilitarea rețelelor stradale din orașe sau construirea de canalizări și alimentări cu apă potabilă, fondurile POR pentru perioada 2007-2013 au fost cheltuite doar în proporție de 62,99%. Din banii pentru mediu nu au fost cheltuiți decât 45,03%, în condițiile în care problemele de mediu din România sunt printre cele mai mari din Europa și necesită camioane cu bani pentru a fi remediate.
În schimb, la finalul lui 2014, fuseseră cheltuiți 18.124.254.222 de lei din bani europeni pentru proiectele din cadrul POS-DRU. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu domeniul, POS-DRU reprezintă cea mai inutilă adunătură de programe și gargară pe bani grei. Milioane de lei sunt aruncați pe seminarii, workshop-uri și broșurele din care, după doi-trei ani de proiect, nu rămâne absolut nimic. Pentru gargară, așadar, s-au atras de la UE peste 18 miliarde de lei, iar pentru autostrăzi, șosele și căi ferate s-au obținut, la același final de 2014, doar puțin peste 14 miliarde de lei din bani europeni. Dacă frecatul mentei e cu patru miliarde mai bine finanțat decât construcția infrastructurii, să nu ne mai mirăm că dăm în gropi.