T.B. şi-a amintit zilele astea de Liiceanu, Pleşu, Cărtărescu şi Patapievici, zicînd că ei l-ar fi inspirat să înfiinţeze Comisia pentru analiza dictaturii comuniste. Onest era dacă T.B. ar fi pomenit şi numele lui Vladimir Tismăneanu, în loc să-l lase la „şi mulţi alţii”. B. a mai spus, mîhnit, că cei patru „sînt atacaţi şi discreditaţi printr-o propagandă care ne aduce aminte de vremurile trecute.”
Pe unul dintre ei, însă, l-a atacat şi a încercat să-l discrediteze B. însuşi, cu vreun an mai devreme, cînd nu i-a mai convenit ce scria despre prezidenţiala sa persoană. Deosebirea e că cel atacat, Andrei Pleşu, l-a încondeiat pe T.B. în Dilema, în vreme ce încondeiatul l-a bălăcărit de la un post de televiziune, de unde l-a ameninţat pe eseist că, dacă nu tace, ar putea începe şi el să vorbească. Şi Andrei Pleşu a tăcut.
Cei patru l-or fi convins pe T.B. să condamne comunismul, dar au uitat să-i dea şi manualul de întrebuinţare ulterioară a acestei condamnări. Aşa că, la fel de ritos cum a dat cu comunismul de pămînt în Parlament, B. l-a tămîiat pe Ceauşescu pe vremea cînd începuse alegătorul nostagic să-l regrete pe cîrmaci în sondaje. Şi ca să-i arate lui Ion Cristoiu că ştie istorie, B. numai că n-a început să plîngă lăudînd patriotismul lui Antonescu şi zicînd, în contrapartidă, despre regele Mihai că ar fi fost sluga ruşilor. Cu asta T.B. a indignat-o pe Andreea Pora care a constatat că e mitocan, l-a iritat pe Pleşu şi l-a făcut pe Cărtărescu să scrie despre el că a început să derapeze.
Indignările astea au fost repede acoperite de corul lingăilor care s-au năpustit să-i inventeze justificări lui B. pentru măgăria despre rege. Scuza cea mare a fost că el, cu „e” mare, a condamnat comunismul. Cînd a făcut asta în Parlament, dacă mai ţineţi minte, B. a citit un discurs, fabricat probabil de vreunul dintre membrii comisiei care a alcătuit raportul. Cînd, însă, a vorbit din capul lui, B. l-a lustruit duios pe Ceauşescu, în amintirea telegramelor de felicitare pe care i le trimitea de pe mare cîrmaciului, şi s-a repezit să-l muşte prin gard pe rege, cum n-au îndrăznit nici cei mai înverşunaţi lătrăi ai regimului pe care l-a condamnat.