Una dintre marile probleme ale organizațiilor non-guvernamentale (ONG) este finanțarea. ONG-urile sunt, în general, asociații non-profit și care nu desfășoară activități economice pentru a se finanța. Există și ONG-uri care desfășoară activități economice minore, tocmai pentru a obține bani care să susțină scopurile asociației. Dar nu sunt bani mulți.
Astfel, ONG-urile își desfășoară activitatea și încearcă să-și îndeplinească scopurile trecute în statut obținând donații, sponsorizări sau aplicând pentru “granturi” oferite de guverne, în scopul scutirii administrației de rezolvarea unor probleme de care se pot ocupa, mai aplicat și mai plin de pasiune, membrii societății civile. Și administrațiile locale pot ajuta financiar ONG-urile, atunci când acestea îndeplinesc funcții sau desfășoară activități benefice comunității locale.
Unele finanțări sunt bine direcționate, altele se pierd în activități fără absolut nici o relevanță în lumea reală. Cei mai mulți bani pentru finanțarea ONG-urilor provin, de la intrarea în Uniunea Europeană, din fonduri europene. Așadar, pentru exercițiul financiar 2014-2020 sunt foarte mulți bani de cheltuit. Ei trebuie doar absorbiți și meșteșugit justificați. Deschideți conturile larg, e rost de spart ceva euroi.
Astfel, Fondul Social European pune la dispoziția ONG-urilor românești, între 2014 și 2020, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), 732.025.000 de euro. Să vedem și care sunt domeniile în care acești bani pot fi cheltuiți:
– 3.729.600 de euro pentru “Dezvoltare locală integrată în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome”. E cea mai mică alocare bugetară disponibilă, iar banii nu ajung nici pe-o măsea dacă e să fie folosiți fie și pentru o mică parte din lucrurile pentru care sunt destinați (intervenții în domeniul educației, ocupării forței de muncă, susținerii antreprenoriatului, dezvoltării/furnizării de servicii sociale, îmbunătățirii condițiilor de locuit, asistență juridică pentru reglementări acte, combaterea discriminării și promovarea multiculturalismului). Suma maximă disponibilă pentru finanțarea unui singur proiect este exact suma alocării bugetare, deci un singur ONG ar putea lua toți banii. Greu de crezut, mai degrabă alocarea bugetară se va sparge în bugete mici, destinate promăvării multiculturalismului. Din experiența exercițiului bugetar anterior, asta însemnând acțiuni fără nici un impact, făcute pentru a fi bifate și decontate.
– 131.632.962 de euro sunt prevăzuți pentru “Dezvoltare locală integrată în comunitățile marginalizate”. Valoarea maximă a finanțării unui proiect este de 6.000.000 de euro, deci aici s-ar putea investi serios în îmbunătățirea condițiilor de locuit, în intervenții în domeniul educației, furnizarea de servicii sociale etc. Minimum 21 de ONG-uri ar putea trăi bine din banii ăștia timp de patru ani sau ar putea face lucruri care să conteze cu adevărat.
– 215.878.057 de euro sunt prevăzuți pentru “Dezvoltare locală integrată în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome” din regiunile mai puțin dezvoltate. Minimum 35 de ONG-uri pot face minuni timp de patru ani cu câte maximum 6.000.000 euro, minimum 35 de comunități cu populație minoritară romă ar putea cunoaște o infuzie serioasă de speranță. Tragem linie în 2020.
– pentru sprijinul pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală sunt prevăzute 5.000.000 de euro, pentru proiecte de maximum 50.000 de euro. Minimum 100 de ONG-uri ar putea pune umărul la dezvoltarea locală a tot atâtea comunități. E greu, e de muncă, sunt bani puțini.
– profesorii motivați în școli defavorizate (titlul programului) au alocați 25.000.000 de euro, distribuibili în proiecte de maximum 450.000 (mici, maximum trei școli) și maximum 1.500.000 (maximum zece școli). La sumele astea, motivarea nu poate fi în nici un caz una financiară, căci UE nu alocă bani pentru așa ceva. Manageri de proiect și experți câștigând fiecare între 1.000 și 2.000 de euro vor motiva prin cursuri și workshop-uri profesori cu salarii între 1.000 și 2.000 de lei (rareori mai mult). Despre celelalte cinci axe de finanțare pentru ONG-uri, săptămâna viitoare.
