Surprins parcă într-o scenă de pisoar public, în timp ce-și golea vezica prezidențială pe fereastra palatului în capul lui Fenechiu, Traian Băsescu, gîlgîind de fericire, ne-a anunțat cu spatele că pleacă la mare.
S-a scremut ce s-a scremut această nație și a avortat un capitol de istorie de toată frumusețea. Poate că nici Plutarh, dacă ar fi continuat Viețile paralele pînă în zilele noastre, nu s-ar fi putut dumiri prin ce joc al sorții, la Pontul Euxin, un fost marinar, consiliat de un fost scafandru, se va trezi poimîine din mahmureală în pătuțul aurit al unui fost cizmar de geniu.
Cînd am aflat că Iulia Timoșenko e-n realitate o șatenă cu părul ca bidineaua și că acel coc bălai de codițe împletite era o anexă propagandistică pentru cucerirea electoratului dornic să vadă în ea o prințesă de basm ucrainean, gîndii că poate și Băsescu joacă în farsa marinarului machitor, c-un ochi la slănină și cu altul la făină, ca să-și deruteze adversarii și să poată scuipa fără jenă țigăncile împuțite și găozarii din presă, iar spre seară, scoțîndu-și șoriciul de purcel de pe corp, să se transforme într-un domn distins, abonat la concertele Ateneului Român.
Poate că și Eba o face pe analfabeta în Parlamentul Europei în timp ce-și dă pe ascuns doctoratul în filozofie la Bruxelles și că însuși fratele președintelui se joacă de-a neamul prost și dansează la derută manele cu piranda lui Bercea Mondialu ca să nu bănuiască vecinii că, dincolo de poarta de fier forjat și de zidurile cu care și-a înconjurat cazemata de parvenit, domnia sa studiază în laborator influența înghețatei pe băț și a puilor congelați asupra evoluției omului cumsecade.
Intelectuali șovăielnici, n-am știut nici cînd să spunem nu, nici cînd să spunem da și acum, secerați de rafalele rîsului prezidențial, ne e jenă să recunoaștem că la început de secol XXI, ca în Visul unei nopți de vară, ne îndrăgostirăm de un măgar.
