Dacă ați fost student căminist, știți sigur regula: orice bucățică de mîncare scăpată pe jos și ridicată repede-repede e bună și delicioasă. Pe mine, unul, m-a convins, de multe ori. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, americanii i-au spus the 5-second rule. Regula de cinci secunde: dacă ai scăpat ceva de mîncare pe jos și reușești să ridici ceva-ul în mai puțin de cinci secunde, e bun de mîncat, n-ai nici o grijă.
Ei bine, ceea ce era, pînă acum, un soi de legendă urbană (pe care doar ciudații de la Myth Busters s-au luptat să o invalideze) a căpătat, recent, o aură de respectabilitate. Mai precis, niște cercetători – bien sûr, britanici – s-au apucat să o verifice. Și fiți atenți ce au descoperit: “Este mai puțin probabil ca mîncarea ridicată la doar cîteva secunde după ce a fost scăpată să conțină bacterii, față de cazul în care mîncarea e lăsată mai mult”. Ee, ce spuneți? Grea muncă, munca de cercetător. Nu oricine o poate face, nu? Păi, ce, credeți că un țînc de grădiniță ar fi putut veni cu ideea asta revoluționară?
Acum, pe bune: o gașcă de studenți în ultimul an la Biologie au studiat cum se transferă bacteriile E. Coli și Staphylococcus aureus de pe parchet, gresie și mochetă pe pîine prăjită, pizza, paste, biscuiți și dulciuri lipicioase, la un contact între 3 și 30 de secunde. Rezultate: timpul este bani pentru medicamente, într-adevăr. Adică este, realmente, un factor semnificativ în transferul de bacterii către mîncare. Iar tipul de podea are importanță: cele mai puține bacterii s-au transferat de la mochetă, în timp ce parchetul laminat și gresia transferă mai ușor, mai ales pe mîncăruri mai lipicioase. Duh! Oricum, e bine de știut că, iată, oamenii de știință și unii studenți la Biologie se preocupă de siguranța noastră alimentară. Probabil pe banii noștri europeni, nu vă imaginați că vreun concern alimentar serios ar finanța astfel de cercetări.
Oricum, pentru cei care sînt realmente îngrijorați și ar prefera să nu scape mîncare pe jos, avem soluția. Drumroll, padabum, abra-harakiri: aparatul universal antigravitație! Nu vă trebuie decît o sfoară, o pisică și o felie de pîine cu unt. Pentru că se știu două lucruri: pisicile cad întotdeauna în picioare, iar feliile de pîine cu unt cad întotdeauna cu untul în jos. Deci se ia o pisică și i se leagă felia de pîine pe spate, cu sfoara. Atenție mare: felia de pîine trebuie să fie legată cu untul în sus, altfel mecanismul nu va funcționa și, mai grav, veți avea o mîță murdară de unt pe spate. Gata? Luați mîța și aruncați-o de sus. Minune! Pisica va vrea să cadă în picioare, iar felia de unt va vrea să cadă cu untul în jos, adică să întoarcă pisica cu picioarele în sus. Imposibil! – veți zice și veți avea dreptate. Și, astfel, gravitația se va îndoi în jurul aparatului vostru, care va rămîne mereu în aer. Tot ce mai aveți de făcut este să legați la el orice fel de mîncare și nu o veți mai scăpa niciodată pe jos.
