Îi știți de la televizor. Sunt sindicaliștii catodici care se ocupă mai puțin de problemele celor pe care-i reprezintă și mai mult de produs rating pentru diverse trusturi media. Se pricep la absolut orice. Au păreri pertinente despre politică, știu cum merge socialul, îi simpatizează pe cei nevoiași și sunt în stare să moară de gât cu dușmanul de clasă. Dumitru Coarnă, de exemplu, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, este unul dintre acești pricepuți care șterge pe jos cu oricine atentează la banii polițiștilor. Cam la patru-cinci luni își amintește că polițiștii n-au primit banii de uniformă, banii de hrană și alte sporuri. Dar nu-l ține mult.
Și nici n-are de ce, pentru că domnia sa nu mai e polițist. E pensionar. O pensie mică, de doar 2.000 de lei pe lună, la care nu adaugă sporuri. Dar adaugă, din cotizațiile plătite de polițiști, salariul de sindicalist, care ajunge la nici mai mult, nici mai puțin decât 8.342 de lei lunar. Păi, la banii ăștia, să-ți tot petreci ziua prin studiouri TV, lăsând impresia că-ți pasă, când, de fapt, tot ceea ce te interesează e să ai destui bani încât, după ce-ți achiți ratele la împrumuturile de 65.000 de euro și 70.000 de lei contractate în 2010, când colegii se sinucideau pentru că nu puteau să facă față cerințelor băncii, să-ți mai rămână destul și pentru un trai lipsit de griji, departe de viața de zi cu zi a simplilor membri de sindicat.
