Să nu te-ncrezi în greci când fac cheltuieli de înarmare

Analiștii degrabă vărsători de verdicte n-au întârziat, la momentul oportun, să arunce vina pentru criza datoriilor Greciei în spinarea Jocurilor Olimpice din 2004. Pentru că – ni s-a spus și încă ni se spune – Grecia a cheltuit atunci aproape zece miliarde de euro pentru organizarea Olimpiadei, ceea ce ar fi băgat țara în faliment.

Să nu uităm, totuși, că în momentul în care Grecia s-a declarat copleșită de nivelul datoriei externe, țara avea de dat înapoi peste 400 de miliarde de euro. Cheltuielile cu organizarea Olimpiadei reprezentând, așadar, undeva pe la 2,5% din această datorie. Mai mult, veniturile fiscale ale Greciei din banii cheltuiți cu Olimpiada au fost de 2,4 miliarde de euro. Jumătate de miliard de euro a mai încasat statul grec ca taxe de la Comitetul de Organizare a Olimpiadei de la Atena, iar comitetul de organizare a avut venituri de peste două miliarde de euro.

Din cele zece miliarde de euro cheltuite, chipurile, doar pentru Olimpiadă, de fapt, 5,1% s-au dus pentru îmbunătățirea infrastructurii, de care grecii profită și astăzi, 14% s-au dus în îmbunătățirea rețelei de drumuri și 13,9% au fost investiți în regenerare urbană.

Pe lângă investițiile imense în facilitățile sportive, grecii s-au ales, după Olimpiadă, cu un aeroport nou, un metrou îmbunătățit și extins, o rețea extinsă de tramvaie și trenuri ușoare. Tot datorită Olimpiadei, Atena are o nouă autostradă de centură.

După Olimpiada din 2004,

turismul în Grecia a crescut cu 20% până în 2007, iar exporturile au crescut între 8,5% și 11,6% anual, tot până în 2007. Atât creșterea turismului, cât și cea a exporturilor se datorează și capitalului de imagine obținut ca urmare a organizării Olimpiadei la Atena. Chiar dacă cele zece miliarde de euro investite în Olimpiadă nu s-au amortizat pe loc, statul grec a încasat direct cam jumătate din cât s-a cheltuit pentru Olimpiadă și, în plus, în urmă au rămas câteva investiții de durată în infrastructură.

Poate, însă, ar trebui

să căutăm în altă parte cauzele îndatorării Greciei peste limitele acceptabile. De exemplu, în cheltuielile militare?

Grecia are, astăzi, peste 1.300 de tancuri. De două ori mai multe decât Marea Britanie.

854 dintre aceste tancuri sunt Leopard, de producție germană. Mai mult, 578 dintre ele sunt cumpărate din 2003 încoace. Numai pentru aceste tancuri, Grecia a cheltuit în ultimii 13 ani aproximativ trei miliarde de euro. Pentru şase submarine comandate în Germania din 2000 încoace, plătite deja, dar fără ca acestea să fie livrate în totalitate, Grecia a mai plătit 3,84 miliarde de euro. Modernizarea a patru fregate, tot nemțești, i-a costat pe greci 400 de milioane de euro.

Dar nu numai de la nemți a cumpărat Grecia armament, ci și de la americani, având astăzi o frumoasă flotă aeriană de 155 de F-16. Închipuiți-vă cât au costat avioanele astea, dacă noi am plătit 628 de milioane de euro pentru doar 12 bucăți, și alea second-hand.

15% din exportul

de arme al Germaniei din 2012 a fost reprezentat de achizițiile grecești. Franța, la rândul ei, a exportat 10% din producția sa de armament din 2012 tot în Grecia.

În 2015, Grecia cheltuia pentru armată 2,4% din PIB. În 2012 cheltuia 2,3% din PIB, adică aproximativ 5,8 miliarde de euro. În doi ani, Grecia a cheltuit mai mult pentru armată decât costurile totale ale organizării Olimpiadei din 2004. De pe urma cheltuielilor cu achiziția de armament, în Grecia, însă, nu au venit mai mulți turiști, nu au crescut exporturile și nici nu au rămas elemente de infrastructură.

Dar îndatorarea Greciei nu a început în anii 2000, ci în anii ’80. Tot atunci, Grecia cheltuia pentru nevoile reale sau imaginare ale armatei 6,2% din PIB anual. În periaoda anilor ’90 ai secolului trecut, Grecia a fost a doua țară după Israel care a avut sisteme de rachete Patriot, o altă cheltuială de ordinul miliardelor de dolari, făcută pentru a se apăra de aliații din NATO, turcii.

Pe greci, așadar,

cheltuielile militare făcute cu costuri enorme în ultimii ani i-au ajutat doar să se îndatoreze mai mult decât puteau duce. Desigur, li se pun în cârcă și traiul prea bun pe care și l-au dorit, cheltuielile salariale, necolectarea taxelor și multe altele. Dar cheltuielile militare de peste 100 de miliarde de euro în douăzeci de ani nu pot fi neglijate, însă, atunci când ne întrebăm cum de a ajuns țara aia la datorii de 400 de miliarde de euro la nivelul lui 2015.

Noi ne pregătim să cheltuim pentru înarmare minimum 9,3 miliarde de euro până în 2026. Dar asta nu e tot, pentru că armata n-a apucat să-și prezinte tot necesarul de înzestrare strategică. Aceste cheltuieli se fac fără un plan exact, cumpărându-se sisteme a căror utilitate nu e neapărat dovedită de studii și nu a fost supusă nici măcar dezbaterii specialiștilor. Despre dezbaterea publică nici n-are rost să vorbim, aceasta lipsind cu desăvârșire.

Peste nouă ani, parte din armamentul achiziționat în ultimii doi-trei ani va fi deja depășit moral, poate și fizic. Avioanele vor avea resursa de zbor aproape de epuizare, că le-am cumpărat la mâna a doua.

Dar măcar ne vom fi respectat niște angajamente luate de diverși politicieni, angajamente care nu au fost ratificate de Parlamentul României și nu au fost făcute în urma unei validări prin vot popular. Asta, în timp ce legea care impune cheltuirea a 6% din PIB pentru educație n-a fost și nu va fi respectată. Dar să nu ne facem probleme. Peste nouă ani vor fi foarte puțini cei care vor mai ști să citească, așa că se va descoperi mai greu că, undeva pe la începutul deceniului al doilea al secolului XXI, România alesese înțelept să investească în educație, nu în armament.

3.364 de vizualizări