Vreau să cred că Băluță a pierdut și pentru că mai există presă, și pentru că oamenii continuă să se uite la cine este un candidat, ce face și ce spune, ce face din ce spune, câtă ipocrizie conține individul, câtă minciună. PSD bagă cei mai mulți bani în expunere media și, în final, din expunere media pierde.
Nu am votat cu Ciucu dintr-un motiv care ar trebui să fie o linie roșie pentru toți cei care mai cred în alegeri și, implicit, în puterea democrației: Ciucu a mințit și e ipocrit cât cuprinde în privința contractelor pe care PNL le are cu presa. Ciucu e al doilea om în PNL, nu doar un primar de sector ajuns primar general. Ciucu ar fi putut să clarifice scandaloasa călcare în picioare a democrației prin presă plătită de partide, însă nu a vrut. A făcut pe prostul, s-a ascuns în spatele unor contracte. Nu se uită la el cât e, cum credea că se poate ascunde așa ușor?! Omul a invocat secrete și eventuale despăgubiri, făcând, de fapt, pipi cu boltă pe tot ce înseamnă chiar esența democrației: o presă liberă, o presă în slujba interesului public. Este evident că dacă Ciucu nu a făcut nimic în privința asta din postura de candidat, nu va face nimic nici mai departe, din postura de primar foarte ocupat, extenuat, transpirat, dedicat cetățenilor bucureșteni zi-lumină.
Tot auzim că am salvat acum un an democrația de extremism. Poate că e vremea s-o salvăm și de salvatorii ei.
