Vuiește net-ul și clocotește Feisbucu’ de fiecare dată cînd adoratorii mai adaugă cîte un citat din Paler. Dacă există vreo dispută căreia nu-i dai de capăt, Paler și citatul potrivit sînt soluția finală. În fine, dacă vrei să pari om serios și citit, Paler scrie pe tine. Eu, unul, care l-am cunoscut, pot depune mărturie că omul a fost mai serios decît imaginea lui. Cînd sosea la Cartea Românească era înconjurat ca un profet și privit cu cîtă admirație e în stare să secreteze natura umană. Ce mai, omul era propriul personaj.
Dar cea mai haioasă amintire e cea din 1994, cînd cu voiajul mediteranean al scriitorilor europeni. Paler era sacerdotal și secretos, ca de obicei. Toată lumea știa că ține un jurnal. La bursa pariurilor, propoziția sau fraza de început a jurnalului maritim era pe primul loc. Toți am căzut de acord că Sorin Preda avea toate șansele de cîștig cu formularea clasică „Marea era liniștită”. N-a fost așa, dar n-are nici o importanță. Alte pariuri au curs, în încercarea disperată de a i-l găsi pe undeva, în cabină. Nu l-a găsit nimeni. Dar lumea știa că, lîngă soarele sfînt de pe cer și Mediterana furtunoasă, jurnalul lui exista cu siguranță.
Ioan T. Morar a făcut o glumă teribilă cînd, într-un autocar care urma să ne transporte către ruinurile grecești, ne număra și nu-i ieșea la socoteală. „Ulici?” „Da.” Popescu?” „Da.” „Muri?” „Da.” „Domnu’ Paler?” „Prezent.” Și tot așa. Iar la sfîrșit, cu voce cavernoasă, decreta: „Sîntem numai patruzeci și unu. Cine lipsește? Ah, fraților, lipsește domnu’ Paler”. „Prezent.” „Da? Atunci lipsește cineva! Numărăm din nou. Atenție la mine!” Și tot așa, spre hazul asistenței, Paler era întotdeauna absent.
În fine, autocarul a pornit și toată delegația a coborît într-un stadion antic. O ruină de stadion, cum sînt toate ruinele. Eroul nostru a coborît, purtînd un sac de la hotel pe care scria laundry. Acolo, din vorbă în vorbă, cuprinși de admirație pentru ovalul de piatră unde se înfruntaseră atleții antichității, am pus la cale o întrecere sportivă între români și basarabeni. Toate bune și frumoase, numai că partea noastră nu găsea concurent. Și unde nu-l vedem pe Tavi că își dă cămașa jos și se aliniază la start. Nu mai știu cu cine s-a întrecut, om cu cel puțin douăzeci de ani mai tînăr. A fost cea mai frumoasă întrecere văzută vreodată. A pierdut, nu-i vorbă. Dar noi eram căzuți în admirația atletului de 68 de ani, care a încheiat cursa. La întoarcere, Morar a făcut apelul, după tipic. „Domnul Paler?” „Prezent.” Și asta a fost tot.