Caţavencii

Să tefelească Domnul de omul cu misiune și fără argumente

Uneori e chiar amuzant, în timp ce alteori pare că are argumentele la el, însă mai presus de orice omul e determinat și decis să meargă până în pânzele albe cu critica și miștocăreala la adrea USR și a „tefeliștilor“. Când, însă, îți cari în spinare existența în rolul zelotului, riști să pari dintre aceia care au luat glăsuirile Regelui ad litteram și – ai, n-ai mingea – tragi la poartă. Or, fix asta a făcut Mircea Badea în cazul celebrei vizite în China, unde Năstase și Dăncilă s-au dus să pupe poala Orientului. Că are Țoiu probleme? Păi, sigur că are. Dar că a criticat vizita trepădușilor ăstora? Păi, bine a făcut. Mă rog, Van Damme al nostru a preferat să nu vadă problema și să muște din jugulara tuturor celor care și-au permis să critice vizita, de la Țoiu la Vlad Voiculescu și toți cei din USR care, în linia ordinelor date pe unitate, au criticat cât au putut ei de tare vizita neprotocolară marca Năstase & Veorica, sperând ca tot nămolul media să se scurgă în direcția PSD. Pe de altă parte, e destul de amuzant să-l vezi pe Mircea Badea cum e dispus să-l laude până și pe Nicușor Dan, care ar fi avut o poziție corectă, amuzată chiar – că Năstase și Dăncilă sunt doar niște persoane fizice și libere să se plimbe unde vor în nume personal. Sigur, asta tot în linia că tefeliștii sunt atât de varză și vraiște că până și Nicușor dă bine pe lângă ei. C-așa e în tenis, dai din orice poziție, și cu mantă, numai să nimerești un coș de trei puncte.

Exit mobile version