Caţavencii

Să vină banii la băieți!

Și-acum nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem ce spune presa.

În ce sens? În sensul: când încep Antenele să le-o tragă miniștrilor USR și cât de tare? Intră și niște peneliști la pachet? Câți bani dă PSD pentru așa ceva? Unde dau bani peneliștii? Și tot așa, până când moțiunea sau alegerile îi vor despărți.

Va fi amuzant: ne vom întoarce, cred, la lupta dintre PSD-PNL-USR pe televiziuni, ca-n vremurile „bune“. Mă rog, ca-n vremurile cu deficit mai mic, să zicem.

Ar trebui să fie pe lista lui Bolojan și pe lista lui Nicușor: gata cu banii pentru presă. Iar din moment ce partidele pot trăi cu un buget din care dau 60-70% pentru „propagandă“, atunci e foarte bine, facem și economie, acei bani n-ar mai trebui dați deloc de la buget.

Un prim pas spre reforma promisă de Bolojan ar fi și acesta: să se elimine taxa de „solidaritate cu presa“. S-au scurs aproape doi ani de zile de când Ciolacu promitea că va reglementa chestiunea zecilor de milioane date spre televizuni și publicații online. Nu doar că nu s-a întâmplat nimic, dar, cum e la noi, se trăiește cu impresia că s-a rezolvat. În sensul că nimeni nu mai vorbește despre asta. Nu, nu s-a rezolvat, e mai nasol ca oricând, dacă te uiți pe sumele care au zburat dintr-o parte în alta în campaniile electorale.

Dar ce altă treabă avem decât să așteptăm și să ne mai distrăm puțin, până la venirea domnului Simion?

Exit mobile version