Blejnar a pus piciorul în Bucureşti în 2000, de i-ar fi rămas mai bine o labă pe peronul gării din Arad. S-a furişat în peisaj prin pila pe care o avea la Monica Constănceanu, care tăia şi spânzura în corpul de control al Finanţelor. Constănceanca a intervenit pe lângă Dragoş Rusu, comisarul general al Gărzii Financiare, să-l transfere la Garda Centrală. Peste un an, Blejnar l-a tras după el pe Marta, unde cei doi au fost colegi la Direcţia de finanţe a judeţului Arad, în cadrul secţiei Control fiscal. Aveau deja faimă de şpăgari şi se ocupau în mod predilect de petrol, unde şi-au făcut mâna la societăţile Orban Oil şi Lukoil.
Amândoi au fost repartizaţi la divizia de produse accizabile a lui Bordeianu şi s-au pus pe greblat foloase necuvenite. Sub tutela lui Bordeianu, au prins aripi cu gheare, ca ale liliecilor. Din ciorchinii de lovele care se ţineau scai după ei şi-au luat un cuibuşor pentru degustări de manele şi orgii. Primele lovituri le-au dat la Nexco RomOil Braşov şi la VGB, societatea fraţilor Iancu din Timişoara. La RomOil au fost depistate scriptic tone metrice de evaziune fiscală, pe care s-au grăbit s-o acopere ca pisicile rahatul, iar la VGB, măgăriile formaseră un zăcământ de şase metri grosime.
În 2002, în urma unei informaţii de la servicii, Garda Centrală a dispus un control la firma VGB Impex, coodonat de echipa de prestidigitatori Blejnar şi Marta. Evaziunea a fost cuantificată la peste 100 de miliarde de lei. Peste ştacheta asta se bloca orice computer. VGB a vândut fictiv marfă către societăţile Clas Petrol şi Test Petrol, cu acţionari şi administratori turci. Lucrarea a fost închisă în viteză, iar parandărătul a fost împărţit cu mai-marii Gărzii. În 2003, a explodat bomba Lukoil România, condusă de Constantin Tampiza, fost ministru al Economiei în Guvernul Druc al Republicii Moldova şi fost agent KGB, cu numele de cod „Savelii“.
Lukoil a importat din Belarus şi a valorificat pe piaţa românească cantităţi biblice de „ulei mineral“, folosit drept carburant, pe care piaţa nu le-ar fi putut absorbi nici în 500 de ani. Din panglicar cu acte în regulă, Tampiza a devenit cel mai mare „sponsor“ al Gărzii şi al lui Blejnar. Fiind la divizia accizabile, cuplul iute de mână Marta si Blejnar s-a ocupat ani de zile de atestarea antrepozitelor fiscale, unde dădeau autorizări. Primul lor client a fost arădeanul Stelian Tulcan, care are o mini-rafinărie la Apateu. După controlul de la VGB, fratele lui Marta a înfiinţat o societate prin care vindea produse petroliere contrafăcute şi neaccizate, livrate direct de VGB, la preţuri uriaşe. Şpaga de la VGB era recoltată prin fratele lui Marta.
Primul dosar al lui Blejnar şi Marta a fost instrumentat de procurorul militar Vasile Doană de la DNA. Ulterior, Doană a lăsat-o mai moale, preferând să-şi sporească colecţia de terenuri, case şi maşini: 995 mp în Găgeni-Păuleşti, 3,7 ha în Vidra, 1,3 ha în Popeşti-Leordeni şi 1 ha în Ciorogârla; un apartament în Ploieşti şi o vilă de 180 mp în Găgeni-Păuleşti; un Jaguar X-Type, un Mini Cooper Mini-One şi un Hyunday Accent. Soţia lui Doană este funcţionar public la ANAF. În 2005, vicepremierul Gheorghe Seculici l-a promovat pe Blejnar în funcţia de adjunct al Gărzii Financiare Centrale, odată cu câştigarea alegerilor de către Alianţa DA.
În 2007, Marta s-a întors la Arad şi s-a asociat cu Gabriel Buzna, la o firmă de publicitate, care lucra cu Glasul Aradului, editat de omul de afaceri Corin Cherecheş, patronul postului de televiziune Axa TV. Glasul a fost luat cu japca de Marta şi transformat într-unul din cele mai oribile instrumente de şantaj ale presei locale. După alegerile din 2008, Blejnar a fost numit şeful ANAF, susţinut politic de către Gheorghe Seculici şi financiar de către Constantin Tampiza de la Lukoil, cât şi de acţionarii de la Oil Terminal Constanţa. După avansarea lui Blejnar, Marta a fost numit în CA al Oil Terminal şi, apoi, şef de cabinet al lui Blejnar, unde cei doi spală dârele fiscale ale omului de afaceri Elan Schwartzenberg şi ale petrolistului Racz Attila.
Schwartzenberg i-a propus lui Marta poziţia de membru în CA al societăţii Realitatea Media sau cea de preşedinte la grupul Realitatea. Dacă va fi prins mort sau viu, Marta va trebui să explice ce este cu cele nouă tancuri petroliere care au importat ţiţei pentru societatea Digi Petrol SRL, cu furnizor de marfă înregistrat în Hong Kong, pe numele lui Ioan Sas şi Ivan Nagy. În acte, ţiţeiul trebuia desfăcut pe piaţa sârbească, dar în realitate s-a vândut la negru pe cea autohtonă.