Căzut în dizgraţia lui Ceauşescu şi rămas fără Flacăra, Păunescu ajunsese publicist-comentator în redacţia Contemporanului, unde lucra şi Laurenţiu Ulici. Amîndoi jucau şah. La început lui Păunescu nu-i ardea de asta. Spera să-i treacă „şefului“ şi să primească Flacăra înapoi. După vreo două luni de aşteptare, timp în care spunea că e în carantină şi se mulţumea să chibiţeze victoriile lui Ulici asupra altora, nu mai rabdă poetul.
Îl provoacă pe Ulici la o partidă. Ştiindu-l rău la pagubă, criticul îl sfătuieşte să se abţină. Păunescu, sigur pe puterile lui: să înţeleagă de aici că Ulici se teme să nu piardă? Laurenţiu ridică din umeri şi ascunde doi pioni la spate, să vadă cine ia albele. Asta se întîmpla pe la prînz. Pierde Păunescu în vreo 25 de mutări. „Asta a fost de încălzire!“, spune, optimist. Pierde şi a doua partidă. „Trei din cinci!“, propune, cu un început de contrariere. Pe la nouă seara bardul, cu părul vîlvoi: „Pînă acum te-am lăsat, să văd ce ştii. Să facem şi o partidă serioasă!“. După ce pierde din nou, Păunescu decretează: „Se anulează totul. Piesele astea ţin cu tine!“.
Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012
