Statul român nu are voie, conform legislației europene în vigoare, să acorde ajutoare de stat companiilor pe care le deține sau la care deține pachete majoritare. Statul nu poate acorda ajutoare CFR, nu poate acorda ajutoare TAROM, n-o poate face nici în cazul Hidroelectrica, și așa mai departe. Aceste companii, unele dintre ele strategice, trebuie privatizate, pentru a mai aduce la amărâtul de buget câteva zeci de milioane de euro, necesare echilibrării acestui buget. Oricum, statul este un prost administrator, a dovedit-o de atâtea ori. Toate companiile pe care le-a privatizat cu succes au devenit rapid profitabile, ba unele extrem de profitabile, dacă e să ne gândim la Petrom. E bine, așadar, că legislația europeană îl împiedică pe acest stat incapabil să mai piardă bani investind în companii românești ineficiente. Banii astfel economisiți pot fi folosiți pentru a ajuta companii multinaționale, care vin să investească în România numai și numai de dragul nostru și al țărișoarei noastre.
Căci legislația europeană nu exclude complet
ajutorul de stat. Așa se face că România acordă anual ajutoare de stat în valoare de mai multe zeci de milioane de euro. Acești bani ajută, ni se spune, la apariția de noi locuri de muncă, la încurajarea unor investiții în zone mai puțin dezvoltate, la creșterea economiei românești. Uneori este și adevărat, cu unele mici amendamente. Dar despre amendamente, mai târziu.
Una dintre puținele privatizări de succes
din România post-decembristă se numește Dacia. În 1999, atunci când Renault a cumpărat Dacia, francezii au plătit pentru 51% din acțiunile producătorului de mașini 60 de milioane de dolari. Și s-au angajat ca până în 2004 să investească în uzina de la Mioveni 219,7 milioane de dolari. În schimb, profitând de faptul că România nu era membră a UE, Renault a primit facilități fabuloase: scutirea de la plata taxelor vamale și a TVA la importurile de echipamente tehnologice, mașini și utilaje destinate retehnologizării, scutirea de la plata TVA pentru bunurile achiziționate din România care se constituie în active amortizabile, scutirea de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de cinci ani, începând cu primul exercițiu financiar în care s-a obținut profit, posibilitatea de a introduce în România un contingent de autoturisme marca Renault scutite de plata taxelor vamale. În timp, la toate acestea s-au adăugat diverse ajutoare de stat acordate fie Automobile Dacia, fie unor diverse entități Renault care activează pe teritoriul României: 6.657.000 de euro în 2011, direct pentru Dacia; 24.460.000 de euro pentru Renault Mécanique în 2007; 28.120.000 de euro în 2008, pentru Renault Technologie; 15.117.000 de euro pentru Dacia în 2009; 58.331.000 de lei în 2014 pentru Dacia.
Dar a meritat. Renault a investit, în total, în România, peste două miliarde de euro, produce 3% din PIB-ul României și este, probabil, cel mai mare exportator român. Dacă Dacia gâfâie, economia României horcăie. De aceea, Dacia își permite să țină din scurt sindicatele și să joace în forță, plătindu-și muncitorii cu 2.600 de lei, în timp ce salariul pentru o poziție echivalentă în Franța ajunge și la 2.000 de euro. Dar de fiecare dată când sindicatele cer majorări salariale, Renault anunță că-și mută producția fie în Rusia, fie în Maroc. La fel amenință și atunci când își amintește că nu există autostradă între Pitești și Sibiu. Dar putem ierta acest tip de șantaj minor unei companii de care depindem atât de mult.
Sunt, însă, și companii mai puțin generoase
cu economia românească pe care statul le sprijină copios. Orange, de exemplu, a primit 3.440.000 de euro în 2014 și i s-au aprobat alte 5.840.366 de lei în 2015. Vodafone a primit 8.190.000 de euro în 2104 și i s-au aprobat 6.368.025 de lei în 2015.
Simpatice sunt, de asemeni, și firmele Teamnet sau 2K Telecom. Prima a primit 7.600.000 de euro în 2014, a doua a primit 4.620.000 de euro în 2105. Asta, în condițiile în care aproape că nu există contract major cu statul în domeniul IT pe care să nu și-l adjudece una dintre aceste firme controlate de familia lui Sebastian Ghiță.
Dar cea mai mare dovadă de îngăduință
de care dă dovadă statul român este ajutorul de stat acordat Microsoft. Pe 20 decembrie 2013, Guvernul României a aprobat un ajutor de stat de 5.060.000 de euro pentru Microsoft. Acum, la un an și câteva luni de la izbucnirea scandalului Microsoft, când știm deja că prejudiciul estimat de procurori în dosar este de aproximativ 60 de milioane de euro, putem să afirmăm, fără mari șanse de a ne înșela, că avem cel mai prost stat din Europa, ba poate chiar și din lume. Nu doar că am finanțat partide politice și milionari de carton cumpărând licențe software supraevaluate de care uneori nici n-aveam nevoie, dar am mai și făcut cadou firmei producătoare aproape 10% din valoarea șpăgilor, ca să nu-i fie cumva afectată marja de profit.