Ca şi Axel Munthe, am şi eu o veche fascinaţie pentru nebuni. Iar dacă tot m-am strecurat printre genii, să vă zic cum a-nceput, acum vreo 20 de ani: o vecină de bloc s-a trezit înşelată de bărbat.
Dintre multiplele soluţii pe care le avea la dispoziţie cucoana respectivă, ea a ales una nemaiauzită: s-a lăsat de serviciu, s-a-nchis în casă şi s-a pus pe citit romane de groază (dracul ştie de unde le procura, că Stephen King încă nu fusese inventat pe vremea aia). După vreo trei săptămâni a fost găsită pe ghena de gunoi, îmbrăcată doar într-un furou străveziu, răcnind că ea e Eminescu şi că regina vrea s-o omoare. Au legat-o şi-au dus-o, bineînţeles, dar nu înainte ca noi, puradeii din vreo trei-patru blocuri, să savurăm întreg spectacolul oferit de doamnă şi să-i admirăm formele prin furoul ăla; de-atunci am rămas eu un mare fan al nebunilor.
Ei bine, piesa* montată de cei de la Metropolis mă atrăsese prin două lucruri: distribuţia (şi tineri, dar şi nume foarte grele ale scenei) şi subiectul, adică nebunii la ei acasă. Din păcate, m-am păcălit, că personajele nu sunt nebuni adevăraţi, d-ăia care se dau Ceauşescu, Iisus sau Napoleon, ci nişte nebuni stilizaţi, cum să zic, nişte nebuni corecţi politic. Sincer, mă aşteptam la altceva, dar pe de altă parte nici nu-i pot cere regizorului să monteze spectacolul doar pentru mine, heya?
* Spitalul comunal, de Hristo Boicev, la teatrul Metropolis. Regia: Felix Alexa. Cu: Adela Mărculescu, Marius Manole, Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu şi echipa Metropolis.
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012