În zilele astea, când Turcia se topește nu atât sub razele soarelui, cât mai ales sub privirile îngrijorate ce se îndreaptă spre ea din mai toată Europa, există oameni care par c-ar vrea să se afle acolo, să pună umărul la schimbarea istorică, să-l ajute pe Erdogan să-și ducă țara înapoi în Evul Mediu totalitarist.
Atunci când asociațiile jurnaliștilor din întreaga lume se gândesc la confrații lor turci arestați de oamenii noului sultan, politicienii români se gândesc și ei la jurnalișii din Turcia. Dar oleacă diferit. Ah, dacă s-a putea face și în România așa ceva… Și nici măcar nu s-ar aglomera închisorile prea tare, că nu mai sunt prea mulți ziariști care să li se opună. Hai, ca să iasă la număr, mai băgăm și niște activiști. Să nu pară dubele goale.
Atunci când judecătorul Dana Gîrbovan, în numele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, reacționează rapid și cu vădită îngrijorare la arestările efectuate printre judecătorii turci, în biroul ei de ministru al Justiției Raluca Prună se cufundă în butoiul cu nostalgie: “Oare procurorii nu s-ar putea mișca mai elegant și eficient prin câmpul tactic al Justiției dacă am putea și noi să mai ridicăm din case câțiva judecători încăpățânați?”.
Amarnic iubitoare de procurori, peste limitele universal acceptate ale balanței pe care o ține în mână statuia de prin tribunale, Raluca Prună ar vrea, probabil, ca actul de justiție să fie sumar și eficient. Dacă procurorul a zis că e nasol, nimeni să nu-l contrazică. Verdict final la capăt de rechizitoriu. Dacă se poate, strivirea nemernicului justițiabil în piața publică, umilirea definitivă și irevocabilă, fără drept de apel, doar pe baza unui dosar făcut, uneori, pe genunchi.
„Persoana care este în cursul unei cercetări penale sau al urmăririi penale și care nu este încă o persoană condamnată este prezumată nevinovată. Acum noi nu putem reglementa la nivel de legislație, cum să spun, bunul-simț – faptul că dacă eu mă aflu într-o procedură penală ar fi bine poate să nu mă mai erijez într-un model pentru societate și să mă prezint drept candidat care să conducă cetatea. Să conducă cetatea către ce? Noi nu putem legifera asta, dar cred că modul prin care putem sancționa acest lucru este fiecare cu votul său.” Așa grăit-a ministrul Justiției duminică, la radio. Nu ne vom juca acum de-a “ce-a vrut poetul să spună”, căci poetul, în cazul nostru, nu are finețuri, nu folosește figuri de stil. E frust de-a dreptul. Da, doamna Prună recunoaște că există chestia aia numită prezumție de nevinovăție, dar, totuși, o cam încurcă. De ce să nu iasă din viața publică orice om care a fost chemat prima dată la Parchet? Păi, e clar, procurorii nu fac greșeli, ideea de eroare judiciară este complet străină sistemului judiciar românesc. Odată intrat în vizorul unui procuror, nu mai ai drepturi. Ce-i așa greu de înțeles?
Asta, în timp ce se adună grămezi de dosare făcute la nervi, dosare pe care judecătorii încă independenți le întorc parchetelor cu indicația deloc măgulitoare “Mai încercați!”. Sunt atâtea cazuri în care carierele unor oameni au fost brutal și nedrept întrerupte de cercetarea penală prost făcută, încât ar trebui să cerem bun-simț procurorilor, cu o voce din ce în ce mai fermă. Dar asta nu o împidică pe doamna ministru să persiste în cecitate.
Doamnă Prună, nu știm cum ați scăpat de remanierile succesive, dar încă de când ați fost numită și ați început să vă legănați pe craca autoritarismului procurăresc, tot mai mulți oameni așteaptă să vă coaceți și să cădeți. E din ce în ce mai clar că locul dumneavoastră nu e într-un scaun de ministru, ci într-un cazan tradițional din cupru. De-acolo, măcar, ați ieși ceva mai rafinată și mai amețitoare.
39 de vizualizări
Când zici Raluca te-ai astepta sā aparā altceva decât o Prunā-Uscatā.