Caţavencii

Samsar TV

Serialul de săptămîna asta, în care o echipă de pasionați de volane și patru roți recondiționează automobile clasice, e pentru șoferi maniaci și aspiranți de mecanic super-entuziaști, care dorm cu capul pe trusa cu chei. Wheeler Dealers are un format foarte simplu și direct, ușor de urmărit: Mike cumpără o mașină second-hand, pe un preț negociat la sînge cu proprietarul, face rost de piesele de schimb necesare și o predă mecanicului Edd, care se ocupă în detaliu de toate reparațiile, pentru ca, la final, mașina să fie revîndută de Mike unui client, pentru un profit modic, totul întîmplîndu-se, bineînțeles, în fața camerei.

De la englezești de colecție la germane și japoneze la mîna a doua, de la operațiuni minore de cosmetizare la lucrări majore, gen schimbare de șasiu, băieții le fac invitatelor născute prin toată lumea aduse în emisiune toate operațiile prescrise după diagnosticul inițial. Dintr-o pensionară candidată sigură la Programul „Rabla”, pacienta operată se transformă într-o tinerică posibil cîștigătoare de Miss Auto UK.

Pe o piață atît de volatilă precum cea auto, prețurile nu sînt relevante. Dar, ca reper, cele de achiziție sînt mult mai mici decît în România, datorită ofertei bogate de pe piață și taxelor și costurilor de întreținere mari din UK. Ținînd cont că ora de manoperă într-un service britanic e cam 50 de lire, un proprietar preferă să lase din preț și să scape de ea decît să-și mai bată capul s-o repare, lăsînd loc de cîștig echipei Mike & Edd. De exemplu, un Morgan din 1992 cumpărat cu 13.000 de lire, cu care s-au făcut cheltuieli suplimentare de 1.600 de lire, a fost vîndut la finalul episodului cu 21.000 lire, generînd un profit suficient de mare ca întreprinzătorii noștri să-și ia liber cîteva săptămîni.

Excluzînd faza de reciclat mașini just for fun, ca în show-urile pescărești de catch & release, din Wheeler Dealers rămîne partea practică, cea de emisiune-cult a samsarilor de BMW-uri aduse din Germania, a căror unică proprietară a fost aceeași bătrînică evlavioasă care le-a ținut în garaj toată săptămîna și le-a rulat doar duminica, pe prima bandă a Autobahn-ului, în drumul spre biserică.

Wheeler Dealers, 2003-, show auto cu mașini vechi care primesc o nouă viață, creat de Daniel Allum și Michael Wood, difuzat de Discovery Channel.

Exit mobile version