Profesor la Universitatea Brown (Providence, Rhode Island) din 1981. Cursuri de pragmatică literară, teatru francez, roman francez contemporan, cultură franceză a secolului XX, istoria limbii franceze. Astăzi, despre limba română, cu o ofertă specială, analiza semantică a lui "Fă, Doina!”.
Reporter: Limba română e de plîns. O stîlcesc politicienii, jurnaliștii, bloggerii. Și-n timp, aceștia impun normele. Ce-i de făcut? Nu ai pe cine să interzici.
Sanda Golopenția:Limba română ne precedă și ne va supraviețui. Faptul că astăzi este vorbită incorect de unii politicieni, jurnaliști sau bloggeri e trist pentru că ne răpește bucuria firească a confirmării frumuseții ei, afectîndu-ne, în același timp, sentimentul de consonanță fericită cu cei care o folosesc. În plus, o asprire cinică a vorbei, începută după 1989, a devenit obișnuință chiar la oameni a căror acuitate verbală impune respect. Îmi amintesc de șocul avut, cu ani în urmă, cînd am auzit prieteni spunînd că un lucru anume „dă bine''. De atunci m-am călit, expresii mult mai dure au devenit uzuale, ce pot face e să rămîn printre cei care nu le folosesc, nici în vorbă, nici în scris, refuzîndu-le votul meu de vorbitor. Putem impune (prin cap limpede, corectură atentă etc.) folosirea corectă a limbii în publicații, dacă ne respectăm; nu putem interzice, dar putem refuza să ascultăm, discursurile rostite fără respectarea normelor elementare ale limbii. Oricum însă, vorbitorii trec, limba rămîne.
Rep.:Ce nu înțelegem noi că este limba, de unde mitologia și marasmul?
S.G.:Limba română este limba minții noastre. A o vorbi sporind-o, cu bucuria de a formula gîndind, de a gîndi formulînd și de a o face bine, este privilegiul nostru de vorbitori nativi. Au făcut-o, înaintea noastră, generații de țărani și învățați, creatorii s-au recrutat și dintre unii, și dintre ceilalți. Aici, departe, mă bucură zile în șir, tot atît de mult ca lectura unei poezii înalte, reflecția la cuvinte sau expresii primite moștenire pentru simplul fapt că m-am născut și am trăit cea mai mare parte a vieții în România.
Rep.: A creat perplexitate următoarea adresare a premierului către un ministru în timpul inundațiilor: "Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?". Vă rog, comentați semantic aceste fraze.
S.G.:Sensul frazelor de mai sus nu pune probleme speciale. M-aș ocupa mai degrabă de aspectul pragmatic, al interacțiunii verbale dintre o persoană cu funcții importante în stat și un coleg, de asemenea înalt funcționar. În primul rînd, adresarea prin fă, alături de expresia aveai chef, marchează renunțarea la politețea și limba literară pe care ne așteptăm să le întîlnim la premierul nostru, fiind apăsătoare nu numai pentru ministrul Doina Pană, ci pentru noi toți, ca cetățeni români. În al doilea rînd, mă întristează, în enunțurile de mai sus, întrebările „Tu ce faci aici?'' și „Aveai chef de niște inundații?'', ambele adresate „în glumă'' ministrului delegat pentru Ape. Ceea ce subliniază ele este nu numai indiferența premierului față de nenorocirea concetățenilor săi, ci și incapacitatea de a percepe caracterul revoltător al reacției sale. Confirmarea ambelor dimensiuni a venit de altfel la scurt timp după incident, cînd același vorbitor a afirmat rîzînd că va proba la inundații un echipament de polo proaspăt primit în dar.
Rep.: Cum comentați spațiul public românesc?
S.G.:Spațiul public românesc e încă lipsit de inițiative majore ale celor care țin la limba și cultura românească. Mă tot gîndesc la ce s-ar întîmpla dacă ziarele care exprimă trivial cotidianul ar fi expediate, fără o vorbă, la redacțiile respective sau ar rămîne necumpărate; dacă la emisiunile televizate care îi revoltă, telespectatorii ar reacționa pe loc abandonînd în masă canalul respectiv; sau demonstrativ, făcînd-o în zile și la ore anumite.
