Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Șapte psihopați și un tigru care nici el nu se simte prea bine

Zoom Șapte psihopați și un tigru care nici el nu se simte prea bine

Încep cu ce e mai important: marți, 29 ianuarie, a avut loc premiera națională a ultimului film de cinci stele semnat de Michael Haneke, Amour. Continui însă prin a rezolva, pe scurt, două restanțe. Două filme care au intrat în cinematografe pe 21 decembrie 2012, dar care sînt încă de actualitate, întrucît urmează Premiile BAFTA (10 februarie) și, inevitabil, Oscarurile (24 februarie).

SEVEN PSYCHOPATHS (Marea Britanie – SUA, 2012; regia: Martin McDonagh; cu: Colin Farrell, Christopher Walken, Sam Rockwell și, nu în ultimul rînd, Tom Waits). În ciuda titlului care trimite la Kurosawa și a aerului total neserios, de satiră over the top cu descreierați, al doilea lungmetraj al lui Martin McDonagh (după remarcabilul In Bruges) e o comedie acidă și lucidă despre Hollywood. Cuvîntul de ordine e „meta”. Meta-cinema și meta-violență. Marty (Farrell) lucrează la un scenariu despre niște psihopați (o temă la fel de trendy ca de obicei). Ca orice autor de bun-simț (a se citi „alcoolic”), conștient că totul e deja scris, tipul are dificultăți în a-i pune pe listă. Se oferă să-l ajute bunul său prieten Billy (Rockwell), care-și cîștigă existența ciordind cîini de pe stradă și apoi încasînd recompensele oferite de stăpîni găsitorului (exact ca-n Lord, scurtmetrajul lui Adrian Sitaru care a călătorit pe la niște festivaluri europene în 2010). Intervin alte și alte împrumuturi, referințe (de la The Wild Bunch la Boardwalk Empire), multe replici deștepte sau căutate privind creația filmică, convențiile de gen sau dinamica personajelor și, inevitabil, o sumă de psihopați reali sau imaginari. Fără să se ia prea mult în serios (deși puțin mai multă seriozitate n-ar fi stricat, totuși), filmul combină realitatea lui Billy cu ficțiunea lui Marty, Hollywood-ul cu tehnicile cinema-ului independent, cîinii pufoși cu iepurii albi și, mai ales, clișeul cinematografic cu fratele său mai mic, dar mult mai frecventabil, meta-clișeul. Melanjul e provocator, inteligent și criminal de entertainment, iar Seven Psychopaths este nominalizat la categoria „Outstanding British Film” la BAFTA Awards. Mi-e teamă încă că va cîștiga Skyfall, deși aici se remarcă un singur psihopat. Interpretat – dacă tot ne-am familiarizat cu dialectica clișeelor – de neobositul Javier Bardem.

LIFE OF PI (SUA, 2012; regia: Ang Lee; cu: Suraj Sharma, Irrfan Khan și un tigru bengalez CGI). O fabulă/parabolă despre destin, determinism, determinare și complicata relație dintre om și felinele mari. Un indian pe nume Pi cu antedecente spirituale hinduso-catolico-musulmane („we get to feel guilty before houndreds of gods” – se justifică personajul) rememorează cîteva episoade-cheie ale copilăriei și adolescenței, petrecute în sînul grădinii zoologice deținute de tatăl său. Cînd capul familiei, un ateu de bun-simț, decide să-și mute afacerea cu cargobotul în Canada, o furtună năpraznică ia filmul pe nepregătite. Sărmanul Pi sfîrșește, preț de vreo oră foarte lungă, prin a supraviețui într-o barcă de salvare, alături de un tigru flămînd pe nume Richard Parker. Cei care au dezvoltat o pasiune mistuitoare pentru tehnologia 3D vor înțelege exact despre ce este vorba în această minimală aventură acvatică. Pentru noi, ceilalți, e greu de precizat din ce motiv ne-ar putea interesa flashback-urile duduind de misticism magic ale domnului Pi (ceva între parabolele lui Coelho și lecțiile de viață din Cartea Junglei), respectiv călătoria inițiatică a unei feline bengaleze retușate pe calculator. Cert e că filmul foarte colorat și extrem de diluat al lui Ang Lee are 11 nominalizări la Oscar (categorii tehnice, în general, unde pleacă din poll position). Și exact atîta substanță cît să-i ajungă lui Richard Parker pe-o măsea. E numai bun pentru cuconetul necitit care a plîns la Eat, Prey, Love, dresorii începători de la circ și homosexualii capabili să identifice toate nuanțele care împestrițează constant ecranul.

Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint