Noul președinte al României a sărbătorit victoria în alegeri într-un cadru restrâns, chemând pe la el câțiva prieteni apropiați, împreună cu care a pus toată noaptea gresie în baie și a discutat despre ce mai au de făcut în gospodărie până la venirea iernii. Primii invitați au apărut la poarta lui Iohannis înainte de ora șapte. Ei au venit încărcați cu două găleți de ipsos și un trafalet, însă nu au uitat-o nici pe doamna. Carmen Iohannis a primit din partea lor un teanc de extemporale, pe care să le corecteze în timp ce bărbații întindeau stratul de glet în baie.
Se pare că, într-adevăr, președintele ales al României este un tip modest și gospodar. El a respins ideea unei petreceri opulente, într-un hotel luxos de lângă Sibiu, explicând că n-are chef să instaleze parchet la toate cele nouă etaje ale imobilului. ”Parchet am pus săptămâna trecută și mi-a ajuns”, a explicat șeful statului. ”Și acum mă dor șalele de la câtă mobilă am dat la o parte. A doua zi dimineață mi-am spus că nu mai pun parchet în viața mea, dar știți cum e. Pe urmă te cheamă prietenii să puneți parchet într-un club și nu poți să-i refuzi, că, vorba aia, doar o viață avem și-i păcat să nu ne distrăm.”
