Caţavencii

Șase, vine ambrambureala

Pe măsură ce se apropia o sentință, fie și în primă instanță, în dosarul lui Dragnea, apele din PSD și din jurul acestuia aun început să se agite mai ceva ca Dunărea la Belina, în zi de vizită oficială. Ponta, aliat brusc cu omul din cauza căruia a demisionat în zilele protestelor Colectiv, Găbiță Oprea, a început să rupă cu dinții de murg încă în putere din partidul care l-a nutrit. Partidul însuși, debusolat, indecis, plin de temeri, așteaptă ciocănelul judecătorilor așa cum aștepta Maria Antoaneta lama ghilotinei: înfulecînd cozonac, cu gîndul că ar putea fi ultima dată.

Deși sentința, favorabilă lui Dragnea au ba, era inevitabilă, taberele din partid nu au lucrat la planul C, de la condamnare, pînă cînd n-a început să se agite Ponta. moment în care și-au dat seama că e cam nasol și că le trebuie rapid o soluție de avarie. Soluție care, cum-necum, s-a ivit sub chipul Ecaterinei Andronescu. Căci, pînă se ascut cu adevărat cuțitele, pînă sînt negociați noii șefi și pînă își mai linge lumea rănile, PSD are nevoie de o persoană căreia să i se paotă reproșa cel mult distrugerea învățămîntului românesc, nu și furturi masive din bani publici sau traficul infernal din București.

Așadar, dacă sentința zice condamnare, nimeni nu va mai sta să aștepte și rezultatul apelului, ci se purcede rapid la congres, defilare cu moaștele lui Iliescu, exorcizare prin revenirea la bătrînii înțelepți ai partidului și arderea ereticului în efigie, că nimeni nu pariază pe revenirea în țară după o sentință defavorabilă.

Exit mobile version