Președintele Iohannis ar putea avea iar probleme cu legea, după ce a omis să treacă în noua declarație de avere toate sculele de pus faianța și toate cutiile de parchet laminat pe care le deține în magazia personală. Surse din anturajul lui Iohannis spun că președintele nu poate justifica nici două salopete murdare de vopsea, care apar din senin în declarația de avere, deși anul trecut se îmbrăca la lucrări cu un tricou rupt, cu ”Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007”.
Potrivit declarației de avere, lui Iohannis i-a mers bine în ultimul an. Numai din pus gresie și faianță prin băile oamenilor a câștigat aproape 80.000 de lei, la care se adaugă 40.000 încasați pe diverse lucrări de tâmplărie. Tot în ultimele 12 luni, președintele și-a luat un cancioc nou și a recondiționat două mistrii mai vechi pe care nu-i venea să le arunce.
În legătură cu sculele de pus faianța, Iohannis spune însă că e acoperit de lege, întrucât acestea nu mai sunt în posesia lui. ”O trusă de scule mi-a oprit-o un om care n-a fost mulțumit de ce i-am făcut. Cică i-am pus faianță de două culori și că nu vine frumos. Păi, la banii ăia, ce se aștepta? Toți au pretenții, dar când vine vorba să te plătească…”
Președintele a mai spus că a doua trusă de scule i-a uitat-o Dan Mihalache într-un hotel din Miami, unde i s-a părut că-i înfundată chiuveta și a dat puțin masca la o parte, ciobind două bucăți de gresie. Și acum plânge după ea. ”Dacă găsiți canciocul meu, vă rog să mi-l aduceți! Răspunde la numele de Dietrich”, a încheiat Iohannis, cu lacrimi în ochi.
