După ce-a învățat exclusiv la „Școala altfel” (adică studiu individual, acasă), liceana Carrie intră pentru prima dată într-o sală de clasă. A trăit pînă acum izolată, ostatică în propria casă din orășelul american Chamberlain, Maine, îndoctrinată cu versete biblice de o mamă habotnică, abuzivă și manipulatoare, care a crescut-o ignorantă în tot ceea ce ține de viață, de la igiena personală în perioada menstruației la socializarea cu cei de vîrsta ei, sclava controlului total al unei dictatoare care i-a interzis contactul cu păcătoșii din afara bulei sale mistice.
E o nouă lume pentru ea, deci, liceul: o fascinează diversitatea activităților și bogata ofertă a bibliotecii, complet neștiutoare că aici funcționează o lege a junglei între prădători și victime, între elevii populari și nărzii care constituie o țintă permanentă pentru ei. Naivitatea provoacă reacții adverse și sinceritatea sa dezarmantă e o slăbiciune speculată imediat de colegele conduse de o scorpie frustrată, care-și varsă tot necazul problemelor familiale pe fata cea nouă și timidă cu haine demodate.
La vîrsta asta, tinerii sînt capabili de o cruzime extremă. Remarcile ironice supercaustice și poreclele jignitoare crestează răni adînci în egoul fragil al celor sensibili și vulnerabili, iar furia adolescentină stîrnește furtuni emoționale care declanșează cutremure mentale fără grad de comparație pe vreo scară cunoscută. Așa s-ar putea explica într-un fel lucrurile ciudate care încep să se întîmple cu fata cuminte și obedientă ajunsă la capătul răbdării, acolo unde puterile telekinetice care se adună în ea o transformă treptat în Uraganul Carrie.
Dacă povestea vi se pare cunoscută, nu vă înșelați: Carrie, romanul maestrului horror Stephen King, scris acum mai bine de jumătate de secol, a fost transpus din nou pe sticlă, în actualitate. Reinterpretat în cheia bullying-ului din era Instagram și asortat cu gravele carențe din sistemul public de educație al unei societăți în care oricine poate fi făcut de rîs pe Internet fără consecințe sau remușcări. Copiii sînt produsul mediului în care trăiesc: hrăniți cu indiferență, ură sau intoleranță, n-au cum să dezvolte altceva decît violență și tendințe distructive.
Personajul principal nu-i chiar Carrie din carte, domnișoara cu complex de inferioritate din cauza aspectului său fizic și puteri de care încă nu-i conștientă, ce clocește în mintea ei răzbunare pentru toate umilințele la care a fost supusă și acasă, și la școală. Carrie din serial e o vrăjitoare modernă, cu abilități magice și personalitate dedublată, o cavaleră Jedi atrasă de partea negativă care-și folosește arbitrar și schizofrenic Forța, convinsă de prietena ei imaginară, într-un horror mult temperat față de realitate. De groază e situația din școlile prezentului, unde lumea virtuală a ecranelor colorate în care se refugiază copiii, rupîndu-se de cotidianul tern, i-a alienat atît de mult de părinții iresponsabili sau exagerat de protectori, cu pretenții absurde, și de profesorii neglijenți, depășiți de evenimente, încît nimic nu mai pare normal. Absența influenței pozitive a modelelor benefice și a mentorilor, competitivitatea prost înțeleasă, presiunea pusă pe ei din toate părțile răbufnesc brusc și impulsiv în atîția și atîtea Carrie confuzi, care se trezesc că-i înjunghie pe cei care le-au adăugat picătura de iritare în paharul prea plin al suportabilității.
Carrie, 2026–, thriller cu premise reale și rezolvări supranaturale, adaptare TV de Mike Flanagan după romanul omonim scris de Stephen King, opt episoade de 48–59 de minute, difuzat de Amazon Prime Video.