Scene din viața și opera Poetului Porc

În autobuzul Roman Diesel, căcărezele de capră se rostogoleau pe culoarul dintre scaune. Cînd dinspre față spre spate, cînd invers, după cum înainta sau frîna vehiculul. Capra umbla de colo-colo pe culoar, cercetîndu-i cu ochi apoși pe trubadurii așezați claie peste grămadă, cu chitările, tobele și steagurile stivuite peste ei. Animalul fusese dăruit poetului Adrian Păunescu de un șef de IAS înlăcrimat din comuna Cutare, după ce se isprăvise spectacolul cu muzică folk de pe stadion.

Cenaclul „Flacăra“ pîrjolea pe atunci inimile tineretului și storcea emoție din toate fundăturile României. Alaiul său, format dintr-un fel de autocar românesc și un ARO în care călătorea Păunescu, căra, odată cu artiștii, și darurile primite de la organizatori. Era foamete, și responsabilii la nivel județean sau orășenesc ajutau caravana cu donații alimentare, de la pui congelați și saci cu cartofi la vin de regiune și mălai. Capra, de pildă, era menită să-l adape cu lapte pe Poet. Un vindecător care-și răspîndea harul prin cititorii revistei Flacăra îl asigurase că laptele de capră muls și băut dimineața nu numai că ocrotește corzile vocale, ci și alungă cancerul.

Altădată, un admirator cu funcție la comitetul județean de partid, care răspundea și de Vinalcool, s-a oferit, a doua zi după cenaclu, să-i umple lui Păunescu un recipient cu vin „adevărat, făcut chiar din struguri, pentru gospodăria de partid“. Poetul i-a trimis, prin doi folkiști, un burduf de oaie. Să mi-l umple pe ăsta, le-a spus. Dar cînd omul a început să deșerte vinul în burduf, pereții elastici s-au dilatat ca sub puterea unei vrăji. Vedre întregi au fost înghițite, una după alta, în timp ce burduful creștea fără oprire, ca un balon fermecat. La un moment dat, monstrul părea că va înghiți întreaga rezervă de vin „adevărat“ și tovarășul s-a oprit, îngrijorat să nu fie băgat la pușcărie pentru delapidare din avutul obștesc.

Între 1973 și 1985, Adrian Păunescu a condus Cenaclul „Flacăra“, un spectacol-foileton, muzical și liric, închinat culturii de masă, organizat sub forma unei caravane ce bîntuia orașele mari, dar nu se sfia să ajungă în tîrguri și unghere sătești. Cenaclul stătea în umbra amplă și autoritară a personajului Păunescu, singurul gras de pe scenă, bard în carne și oase, versificator de mare talent, publicist, eseist, textier, scriitor, traducător și, mai ales, poet. Artiștii recrutați de el își acordau vocea și chitara pe linia naționalist-patriotică și unionist-suveranistă, iradiată din complexele și angoasele lui Ceaușescu, dar dibăcia punerii în scenă, în care Păunescu excela, extazia întotdeauna mulțimile.

Cenaclul „Flacăra“ a reușit, un deceniu și jumătate, să atenueze un pic lipsa libertății, să umple golurile din galantare, să îndulcească frigul și întunericul, și să producă emoție și cultură pentru două generații de tineri derutați, căzuți în captivitatea Epocii de Aur. Adrian Păunescu a transformat succesul fenomenului într-un merit personal pe care l-a decontat direct la Cabinetul 1. A primit recunoștința lui Ceaușescu și a dobîndit foloase materiale însemnate, libertăți burgheze și acces nestingherit la plăcerile neprincipiale. De altfel, toate aceste prime comuniste au început să se vadă în corpolența lui crescătoare, ce urma cu hărnicie curba creșterii sărăciei, frigului și foamei socialiste. În grupul de șeptic al familiei Ceaușescu i se spunea cu ironie „Marele Porc“, dar cu timpul cuvîntul „mare“ a fost interzis din invidie.

(va urma)