Facerea lumii
La început, era întuneric de colo până colo, așa că Dumnezeu i-a chemat pe la el pe Buddha, Zeus și Big Bang și le-a zis că nu se mai poate așa.
– Măi băieți, trebuie să ne organizăm puțin. Hai să facem lumină, să despărțim pământul de ape și să creăm niște vietăți care să ne bucure ochiul. Eu nu mai vreau să trăiesc în haosul ăsta, am nevoie de puțină ordine în viața mea.
Celorlalți nu prea le-a convenit. Buddha a spus că el e la regim și că un univers plin de chestii delicioase care îngrașă e ultima chestie care-i trebuie. Big Bang s-a declarat mulțumit cu boaba lui măruntă și densă de materie, în care nu-i lipsește nimic pentru că-n ea există efectiv tot universul. Zeus nici n-a vrut să audă, explicând că are momentan probleme cu Hera, nevastă-sa, și că n-ar vrea să-l tenteze vreo muritoare.
– Nu mai am viață-n casă dacă mă mai prinde cu vreuna.
– Stai, că n-ai înțeles. O să-ți fac și niște animale în care să te deghizezi atunci când mergi la agățat muritoare. N-o să te prindă nimeni.
– Așa mai merge, zise Zeus, care nu se mai costumase în taur de la petrecerea de Halloween a titanului Hyperion.
– Iar pentru tine, Buddha, o să fac fructele de avocado, înghețata fără grăsimi și îndulcitorii care nu îngrașă.
– Și pentru mine ce-ai? întrebă și Big Bang, care, fiind extrem de mic, era mereu lăsat la urmă.
– Doar ură și dispreț, ha-ha! spuse Dumnezeu în glumă.
– Nu, vorbesc serios. Mie chiar nu-mi convine să mă-mprăștii dintr-o parte în alta a galaxiei. Sunt super-obsedat de control.
– Pentru tine am cea mai importantă chestie.
– O să-mi lași mie lista de invitați de la poarta Raiului?
– Nț. Am ceva și mai tare.
– Există?
– Da, bineînțeles. După o vreme, o să-ți las ție locul meu. Eu o să mă retrag undeva pe o insulă cu Sfântul Petru, cu fii-meu și cu încă vreo doi băieți și tu o să te ocupi de creație și toată lumea o să vorbească numai despre tine ca și cum doar tu ai exista.
– Stai puțin, că acum nu-mi convine mie, tună Zeus din colțul mesei. Vreau și eu să rămân singurul zeu de la un punct încolo.
– Zeus, uite-aici o poză cu nimfa Europa și taci din gură.
– Dar vreau și eu să…
– Nimfa Europa sau supremația ontologică în conștiința oamenilor?
– OK, mă mai gândesc.
– Știm toți cu ce gândești tu.
– Eu, dacă rămân cu diabetul sub control, sunt mulțumit, spuse și Buddha, în timp ce răsfoia un meniu cu născocirile culinare din primele milenii ale omenirii.
– O să ai colesterolul un pic mărit, dar cam asta e tot.
– Atunci mie-mi convine, decretă Buddha, cu ochii pe o salată cu fructe de mare.
Chelnerul, care tocmai venise să-i ia comanda, îi dădu însă primele vești proaste.
– Să știți că papanașii mai durează câteva mii de ani. Nu s-au domesticit încă nici grâul și nici vaca.
– Nici o problemă, pot să mai aștept.
Chelnerul trecu mai departe și următorul de la care luă comanda fu chiar Dumnezeu, care ceru să se facă lumină și, dacă se poate, să-i vină separat uscatul de ape. Se spune că a urmat un ospăț de șase zile și șase nopți, iar în a șaptea toți s-au odihnit, pentru că mergeau la lucru a doua zi, vacanța se terminase, venise iar luna septembrie și nici nu-și dăduseră seama când s-a făcut iar de mânecă lungă după ce toată vara au murit de cald, mai ales Buddha, care era și gras.