Ștefan cel Mare
– Ce-i asta, boier Șindrilă?
– Am făcut fix ce-a zis Măria Ta. Am costumat trunchiurile de copac în soldați, ca să creadă turcii că avem oaste mare și să meargă înapoi de unde au venit.
– Și așa crezi că-i sperii tu pe turci?
– Da’ ce-am făcut?
– Ai făcut că ți-ai bătut joc de trunchiurile astea de copac. Uite și tu cum le-ai îmbrăcat. Salcâmul ăsta zici că-i lăutar. Tu nu vezi cum stă cămașa de zale pe el?
– Stă bine.
– Bine pe naiba! Boier Șindrilă, tu vrei să pierd bătălia? Zi, vrei să pierd și să vină-n locul meu Petru Aron și să vă omoare pe toți?
– Nu, Măria Ta.
– Atunci de ce ai îmbrăcat copacii ăștia în bătaie de joc? Ce-o să zică turcii? Că avem o oaste de îngălați care nu știu să potrivească un blug la o cămașă? Eu nu m-aș speria dacă aș vedea niște ostași care cred că bejul se asortează cu albastrul.
– Chiar contează?
– Nu-mi vine să cred că ai întrebat asta.
– Dar turcii vin de departe, Măria Ta. De la distanță, chiar nu se văd detaliile astea.
– Zici numai prostii. Tocmai detaliile contează, pentru cine are ochiul format.
– Și cine are ochiul format, mă rog?
Ștefan cel Mare scoase atunci din buzunarul mantiei o păpușă Barbie și începu a-i arăta boierului cum se îmbracă corect un manechin. Șindrilă urmări cu gura căscată demonstrația voievodului, ale cărui degete dansau pe sub bluzița și pe mânecile păpușii ca pe claviatura unui pian.
– Ei, ce zici? Ai văzut cum se face?
– Cred că da. Pot să încerc și eu?
– Da, dar hai până la mine, să ți-o dau pe Mihaela sau pe Linda. Asta e Sandra și cu Sandra umblu numai eu.
Vasile Alecsandri
– OK, OK, deci trebuie să vă spun o ghicitoare.
– Doar tu puteai să vii cu ghicitori, Vasile.
– Deci fiți atenți aici.
– Ia să vedem.
– Deci cine trece-n Valea Seacă…
– Habar n-am, multă lume trece prin Valea Seacă.
– Stai, că n-am terminat. Cu hangerul fără teacă…
– Da, bravo. Cine mai are teacă-n ziua de azi? Eu n-am nici măcar husă la telefon. Sunt sigur că multă lume își ține hangerul așa, fără teacă, chiar dacă poate să-l spargă sau să-l zgârie dacă-l scapă pe jos.
– Ai puțină răbdare. N-am terminat. Deci cu hangerul fără teacă și cu pieptul dezvelit.
– OK, deci e vară și-i place să se descheie la cămașă. Dă-mi un indiciu. Are păr pe piept?
– Nu știu, nici nu contează.
– Ba contează, Vasile. Dacă n-are deloc înseamnă că e un tip super-aranjat și îngrijit și care merge la salon să se epileze. Deci n-ar putea să fie un haiduc sau ceva.
– Bine, fie, are păr pe piept.
– Ce scârbos, stă cu părul așa, la vedere.
– Ghicești sau nu? Dacă vrei, îți dau și-un indiciu.
– Ia zi.
– Deci șapte ani cu voinicie și-a bătut joc de domnie…
– Hmm. Oricine care a fost la guvernare șapte ani și și-a bătut joc de funcția publică pe care i-a încredințat-o poporul?
– Nu, mă. Deci și-a bătut joc de domnie și tot pradă ne-ncetat.
– Da, deci cineva de la guvernare. Dă-mi un indiciu. PSD sau PNL?
– Bine, îți mai dau un indiciu: zi și noapte de călare trage bir din drumul mare și din țară peste tot fug neferii cât ce pot.
– OK, deci din cauza lui pleacă lumea din țară, să-și caute un viitor mai bun în străinătate. Aș zice că e de la PSD.
–Stai, că n-am terminat. Căci el are-o pușcă plină cu trei glonți la rădăcină.
– Știu, știu. Deputatul Mitralieră.
– Da, mă. Vezi, a fost greu?
– Băi, Vasile, pe bune, e foarte mișto ghicitoarea. Nu credeam că o să zic asta vreodată despre o ghicitoare, dar sună bine. Tu ai compus-o?
– Cu penița mea, la moșia de la Mircești, acolo unde mă prinde mereu iarna.
– Ai mână bună, Vasile. Ai stofă de poet minor.
– Mulțumesc.
– Ar trebui s-o publici.
– Nu știu ce să zic. Dacă mă dă în judecată deputatul Mitralieră? Ai văzut cum e cu legea defăimării.
– Ai și tu dreptate. Oricum, ai putea să-i zici altfel. Cine se prinde – bine, cine nu – o să creadă că-i despre un haiduc semificțional de la începutul secolului al XIX-lea. Lasă-i pe fraieri să creadă ce vor.
