– Am o cheste tare de tot, pe bune, ăsta e subiect de serial.
– Băi, George, nu vrea să facă nimeni serial despre maică-ta.
– Nu, nu, că asta nu e despre mama.
– Ar fi o noutate. Și nu e nici despre vreo iarnă sau vreo uliță sau orice combinație între cele două?
– Nu, nu, chiar n-are legătură cu nimic din ce-am scris până acum. Îți jur, ar putea să fie o telenovelă turcească, numai să facem rost de bani s-o băgăm în producție. Vrei să știi despre ce e?
– În punctul ăsta, nu cred că mai am de ales.
– OK, deci e despre un tip care are un cal, și tipul ăsta e super-sărac…
– Dar nu chiar așa sărac, dacă are cal.
– Mă rog, e la nivelul ăla de sărăcie în care n-ai ce mânca pentru că ai dat toți banii pe cal. Ca ăia care au X5 și stau în garsonieră.
– Am înțeles.
– Deci tipul ăsta îi vinde calul altui tip…
– Așa…
– Și pe urmă se răzgândește.
– Și nu-l mai vinde?
– E mai complicat. E deja prea târziu să se mai răzgândească.
– Au semnat deja actele?
– Ceva de genul. Ideea e că la final scoate un cuțit și omoară calul. Așa se termină.
– OK, dar trebuie să precizezi și cât de beți erau, altfel nu se mai înțelege nimic.
– Asta-i toată chestia, că nu e nimeni beat. Tu nu-ți dai seama? La final moare calul, care e cumva personajul principal. Ar fi un fel de Game of Thrones, dar cu cai.
– Nu putem să publicăm așa ceva.
– O să fie o capodoperă.
– OK, oferta mea e următoarea. O să publicăm tot o poezie despre maică-ta, dar de data asta o s-o scriu eu, din punctul meu de vedere.