Caţavencii

Scene istorice: Haiducul

–Dă toți banii, boierule.

–Uite-i, sunt tot ce am.

–Sigur nu-mi ascunzi nimic?

–Îți jur pe hârdăul ăsta de postavuri fine pe care-l port pe cap după moda orientală.

–Bine-bine, te cred atunci.

–Totuși, am și eu o întrebare, dacă-mi permiți.

–Ce întrebare, boierule?

–La cine o să ajungă banii mei?

–Cum adică?

–Tu ești haiduc, nu?

–Corect.

–Și, ca haiduc, furi de la bogați și dai la săraci. Așa se face. Ei bine, la ce săraci o să ajungă banii mei?

–Aaa, păi tot la mine.

–Dar ce, tu ești sărac? Ești haiduc. Ai cal, ai pistoale, ai cizme de piele, ai ipingea ca-n Aferim!.

–Da, boierule, dar, vezi tu, nu e nimic trecut pe numele meu. Tot ce vezi aici îi aparține-n acte lu’ cumnatu-miu Barbu.

–Oh…

–Da, am avut grijă să apar în acte la Primărie ca sărac și tot ce câștig din haiducie rămâne tot la mine. Vezi? M-a dus mintea. Nu degeaba e haiducul Șapte Mânji cel mai mare haiduc din plasa Dumbrava.

–Atunci am o veste proastă pentru tine.

–Ce veste, boierule?

–Și eu sunt sărac, pentru că tot ce am îi aparține în acte lu’ văr-miu Barbu.

–Cum așa?

–Uite așa bine. Ca să nu mă-ntrebe dorobanții despre declarația de avere, am trecut tot pe numele lui. Eu sunt mai sărac ca ultimul țăran șerb de pe moșia mea, care nici măcar nu-i a mea, ci a lu’ văr-miu Barbu. Tehnic, n-ai voie să furi de la mine, pentru că-ți pierzi autorizația de haiduc și te scot ăștia din toate baladele populare.

–Stai așa, cum ziceai că-l cheamă pe văr-tu?

–Barbu.

–Și ce face el?

–Bine, sănătos, chiar ieri am stat la un pahar de vin.

–Nu, adică cu ce se ocupă?

–E agent de vânzări la o firmă de opinci.

–Și cumnatu-miu Barbu e agent de vânzări la o firmă de opinci. Te pomenești că-i același?

–Se poate. N-am auzit să mai fie vreo firmă de opinci în județ.

–Deci n-am făcut nimic. Dacă fur de la tine, fur de fapt de la Barbu ca să trec tot pe numele lui Barbu. Ce mai e și asta?

–Nu știu, dar pare inversul de la spălare de bani. Trebuie să fii un haiduc foarte prost.

–O să râzi, dar mi s-a mai spus.

Exit mobile version