Se spune că nu era nimeni în toată Țara Moldovei mai drept și mai înțelept decât Alexandru cel Bun. De aceea, mereu când apărea o neînțelegere între supuși, împricinații veneau în fața domnitorului și-i cereau să spună de partea cui e dreptatea. Doar că de multe ori voievodul era prea înțelept ca să facă dreptate.
– Bun, deci el mi-a omorât mie trei găini și cer să mi le plătească sau să-mi dea o capră ca despăgubire.
– O capră? se miră cu indignare celălalt împricinat. Nu e cam mult?
– E cât trebuie. Despăgubiri materiale plus daune morale. Una dintre găini făcea parte din cercul meu de apropiați. Geta, o tipă tare de treabă.
– E absurd. Era doar o găină.
– Nu ești tu în măsură să zici ce-i absurd și ce nu. Tu ce părere ai, Măria Ta?
În tot acest timp, voievodul tăcuse din gură și cumpănise, dar iată că acum trebuia să-și spună verdictul.
– Mă, băieți, nu vreau să mă bag eu aiurea între voi. Ca ce chestie? Îmi fac degeaba dușmani. Voi vă certați, voi vă-mpăcați și pe urmă unul dintre voi o să rămână supărat pe mine că de ce nu i-am dat dreptate.
– Dar, Măria Ta…
– Așa s-a procedat mereu până acum, spuse și celălalt împricinat, pârâtul, cum ar veni.
– Nu mă interesează. Mie nu-mi place scandalul. Eu și pe Facebook, când se discută ceva în contradictoriu, prefer să nu mă bag. Nici like nu dau. Voi n-aveți idee câte prietenii s-au stricat așa.
– Păi, și noi ce facem, Măria Ta?
– Cădeți la înțelegere singuri.
– Și dacă insistăm să spui cine are dreptate și cine nu?
– Atunci, dacă chiar insistați și insistați și văd că altfel n-am cum să mă-nțeleg cu voi, o să spun cine are dreptate și cine nu.
– Grozav, așa facem.
– Sunteți siguri?
– Da, da.
– Și eu sunt, Măria Ta. Vrem să terminăm odată cu toată nebunia asta de proces.
– Bun, dar mai e ceva.
– Ce anume?
– Va trebui să-l trag în țeapă pe cel căruia n-o să-i dau dreptate. Cum ziceam, nu suport să rămână cineva supărat pe mine. Așa sunt eu, mai sensibil. Să știți de la mine, nu-i pe lume povară mai mare ca bunătatea.