Era trecut de ora 10 seara. Luna lucea pe cer ca într-o poezie din manualul de clasa a cincea. Lică Sămădăul trase de poarta hanului, dar nu se deschise. Ce mai e și asta? Pe unde-o umbla cârciumarul?
– Ghiță! Ghiță, sunt eu, Lică Sămădăul!
La una dintre ferestre se vedea lumină. Pesemne că Ghiță își număra banii cu Ana, nevastă-sa, cum face mereu când sunt singuri, pentru că n-au despre ce vorbi.
Lică prinse curaj și bătu și mai tare în poarta hanului, ba chiar scoase o trompetă și începu să sufle în ea cât îl țineau plămânii, orice, numai să-l audă Ghiță cârciumarul și să-i dea drumul înauntru.
– Ce e cu tine, măi, omule? ieși Ghiță într-un târziu. De ce faci scandal aici la poarta mea? Tu știi că m-ai greșit când îmi număram banii?
– Uf, ce bine că ai apărut! Dă-mi și mie drumul repede!
– Nu se poate.
– Cum adică nu se poate?
– E închis.
– Cine zice că e închis?
– Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și doctorul Raed Arafat. Până pe 1 iunie, toate terasele sunt închise. Să vreau și n-aș putea să-ți dau drumul.
– Păi, tu de ei asculți sau de mine?
– De ei.
– Cum îndrăznești, nemernicule? Eu sunt Lică Sămădăul, șeful porcarilor, cel mai mare răufăcător! Am omorât cu mâna mea numeroase persoane, uneori chiar de față cu cititorii.
– Eu înțeleg, dar legea e lege. Nu pot să deschid cârciuma.
– Ție frică de Arafat deci.
– Și de Nelu Tătaru.
– Tot aia e! Ascultă, mai mult ar trebui să te temi de mine. Eu sunt mult mai periculos. Ce, Arafat a omorât vreun om?
– Mmm… discutabil. Dacă te iei după Tolontan…
– În mod direct, vreau să spun. Cu mâna lui.
– Atunci nu.
– Ei, vezi? Eu am omorât, așa că deschide-mi!
– Dar e ilegal să dau drumul… Toate terasele sunt…
– Termină cu prostiile! Crezi că mie-mi pasă de legile tale tâmpite? Nu-mi pasă nici de ele și nici de pandemie. Uită-te la mine cât sunt! Crezi că mi-e frică de un virus mititel?
– Doctorul Rafila spune că e foarte periculos.
– E periculos pentru că nu s-a întâlnit cu mine. Hai, dă-mi drumul să intru odată! Și nu-mi spune iar că nu se poate.
– Dar nu se poate.
– Un singur lucru te-am rugat. Să nu-mi spui că nu se poate. Și tu ce faci? Îmi spui că nu se poate. Cum vrei tu să ai viață cu mine aici dacă faci mereu fix pe dos? Spune, Ghiță, unde crezi că o să ajungi cu atitudinea asta?
– Dar chiar nu vreau să primesc amendă și să-mi închidă afacerea.
– Asta-i bună! Ție ți-e frică de amendă sau de mine? Crezi că amenda e mai periculoasă decât mine? A omorât vreodată amenda vreun om?
– Am înțeles că s-au sinucis oameni din cauza unei amenzi.
– Poate, dar nu i-a omorât amenda cu mâna ei. Nici n-are mâini. E doar o foaie de hârtie.
– Asta cam așa e.
– Bun, atunci deschide-mi odată!
Convins, Ghiță deschise poarta hanului și Lică Sămădăul se repezi înăuntru, uitându-se hăituit în urma lui.
– Și-acum ce facem? întrebă cârciumarul căscând și frecându-se la ochi de somn.
– Uite, stăm, aia facem.
– Eu tot n-am înțeles de ce-ai vrut tu să intri, dar în fine…
– Cum adică nu înțelegi?
– Oricum n-am cu ce să te servesc.
– Tu crezi că pentru băutură și mâncare am venit eu aici?
– Dar pentru ce?
– Umbla jandarmul Pintea după mine să-mi dea amendă pentru că n-am declarație.
