Cică era odată într-un sat un om care nu putea să stea locului. Cât era ziua de lungă, el umbla să adune lemne de la pădure și mergea la moară să macine saci de grâu pe care-i căra singur în spinare.
Toată lumea îl ura, pentru că era cel mai harnic om din comună și singurul din tot județul care ceruse ajutor social doar ca să aibă un motiv să meargă pe jos până la Primărie, în satul vecin.
Într-o zi, veni o teribilă epidemie de coronavirus. Toată lumea stătea în case cu ochii lipiți de Antena 3 și babele se tânguiau schimbând între ele rețete și leacuri de pe cocoon.ro, Cap Limpede și Puterea românilor.
Pentru că primise ordin de sus, primarul institui o carantină generală. Sătenii se temeau de moarte, așa că rămaseră fiecare la casa lui, mai puțin eroul nostru hiperactiv, care continua să care saci de grâu în spinare până la moară și să aducă lemne de la pădure.
–Măi omule, potolește-te! i-a zis primarul.
–Da’ ce-am făcut, bre?
–Tu vrei să te infectezi și să mori?
–Ha-ha! Nu mi-e frică mie, bre, de viruși. Viruși au calculatoarele, au telefoanele, nu oamenii. Oamenii au de lucru, aia au.
–Măi, omule, tu ai văzut ce e-n Italia?
–N-am văzut, că eu muncesc toată ziua, nu stau să mă uit la televizor.
Și personajul nostru harnic plecă mai departe, pentru că îi promisese unui vecin că-i sapă grădina și că-i tușește pe răsaduri.
Văzând ceilalți săteni că nu te poți înțelege cu el, merseră după omul harnic, îl luară cu forța într-o căruță și hotărâră să-l ducă la spânzurătoare. Doar că, în timp ce mergeau ei așa, se-ntâlniră cu o trăsură în care se afla o cucoană.
–Oameni buni, spuse cucoana, fără să se apropie prea mult, din cauza regulilor de distanțare socială. Ce faceți cu omul acesta legat la voi în căruță?
–Ce să facem? Ne ducem să-l spânzurăm.
–Aoleu! Păi, de ce?
–Uite-așa. E carantină generală în toată țara și el nu vrea să stea în casă.
–Și pentru asta trebuie să-l omorâți?
–Păi, ce să-i facem, cucoană? Vreți să ne infecteze pe toți, așa, asimptomatic cum e?
–Tot nu e bine să-l omorâți. Știți ce? Dacă tot n-are el stare, îl iau eu, să-mi sape grădina.
–Sunteți sigură?
–Da, da. Eu am o grădină mare acasă și pot să-l țin acolo fără să infecteze pe nimeni și să facă treabă, în timp ce eu stau acasă în vârful patului și mănânc posmagi, ca o boieroaică ce sunt.
Auzind acestea, omul harnic se trase mai aproape de cucoană și o sclipire nebunească îi fulgeră prin ochi.
–Auzi, cucoană, da’ muieți-s posmagii? întrebă el.
–A?
–Posmagii pe care-i mănânci matale sunt înmuiați? Că dacă nu, pot să-i înmoi eu cu salivă de la mine, ca să-ți fie mai ușor să-i mănânci.
–Ce,ești nebun? Vrei să mă infectezi cu coronavirus?
Și cucoana porni mai departe, făcând un semn a lehamite și îndemnându-i pe săteni să-l ducă pe omul harnic la spânzurătoare, că ea și-a luat mâna de pe el, mână pe care oricum o pusese doar metaforic, ca să nu se molipsească de COVID-19.