– Inculpata Ioana Întuneric să facă un pas în față!
– Nu mă numesc Ioana Întuneric! E o confuzie.
– Dar aici scrie foarte clar… (judele își pune ochelarii și privește pergamentul mai aprope) …da, îmi cer scuze, a fost într-adevăr o confuzie.
– Deci sînt liberă?
– Nu, confuzia a fost că am citit eu dark în engleză în loc de d’Arc în franceză.
– Și eu ce fac?
– Tu stai în boxa ta și pretinzi că l-am imitat bine pe Caragiu cînd am spus: „Judecarea continuă“.
– Vai, ce referință culturală bătrînicioasă! Mor!
– Această dorință de colaborare ne bucură. Deci: în ce condiții l-ați cunoscut și ați acceptat să deveniți complicea numitului Șapte Carol, zis Regele Franței? Și: este adevărat că numele său complet este Anghel Șapte Carol?
– Nu îl cunosc pe individul de care vorbiți.
– Dar iată, acuzarea a depus drept probă un vitraliu instantaneu din Catedrala din Reims în care apari alături de el!!!
– Alături de Charles al VII-lea, cunoscut de toți gentilomii din regat drept rege al tuturor Franțelor, le…
Și atunci Ioana văzu zorii mijind și, sfioasă, tăcu.
– Hai, continuă! Nu sînt zorii, pîrjolul care a colorat cerul e doar o repetiție generală pentru verdictul pe care urmează să-l dăm în mod imparțial. Du-ți infamia pînă la capăt: cum îi zic gentilomii din regat: le Victorieux, le Bien-Servi? Le ce, hai, surprinde-ne!
Ioana ridică nevinovată ochii înspre jude și susură:
– Rege al tuturor Franțelor, ’le muma-n cur de englezi!
Judele fu nevoit să lovească de mai multe ori cu buzduganul în masă pentru a face liniște.
– A fost o obrăznicie sau o cutezanță? întrebă el cînd rumoarea mai scăzu.
– Un pic de demnitate, dacă vreți să-i spuneți într-un fel. Sînt de familie nobilă, nu uitați!
– Și care este deviza dumneavoastră?
– Albionul și straponul!
De data aceasta, judele fu nevoit să apeleze la cei mai bravi cavaleri ai Engliterei, care dădură cu capetele încoifate de masă pînă se făcu, iarăși, liniște.
– Domnișoară, tu faci pe nebuna cu noi? întrebă judele, colorat într-o nuanță pendulînd între roșu și burgundy.
– Vocile mă sfătuiesc să zic că nu!
– Deci auzi voci?
– Desigur!
– Cînd?
– Tot timpul!
– De exemplu???
– De exemplu, acum.
– Și pe cine auzi?
– N-aș putea să dau un nume, dar…
– Dar?
– Dar sînt sigură că, după ton, e un tîmpit extrem de naiv care poartă robă de jude. A, și are accent britanic.
– GATA!!!!!! tună judele la capătul răbdării. Domnișoară, cu atitudinea asta sfidătoare ți-ai dat foc la valiză, dacă înțelegi aluzia mea subtilă. Te ard de nu te vezi, mă înțelegi?
– Înțeleg că sînt din nou victima masculinității toxice și a patriarhatului opresiv, și voi apela la opinia publică pentru a vă face de rușine, da? Sîntem în anul curent 1431, cum îți permiți tu să profiți de poziția ta privilegiată de bărbat alb și heterosexual ca să mă oprimi pe mine, femeie, garantat neagră tuci după execuție și poate și lesbiană, dacă mă enervez nițel și vreau să bifez toate rubricile diversității? Ia spune, cum o să ai tu obrazul s-o arzi pe cea supranumită Fecioara din Orléans?
Înfrînt, zdrobit, rușinat, judele coborî ochii în podea și spuse:
– În aceste condiții, nu ne rămîne decît să te achităm…
– Și? insistă Ioana, bătînd din picior și cu mîinile în șolduri.
– Și să ne cerem scuze în numele Angliei și al națiunii engleze. Ioana d’Arc, ești liberă!
– Mă numesc și Maria, da? îl șfichiui ea. Fii complet, dacă tot e vorba de judecată!
O luminiță jucăușă se aprinse în ochii judelui. Analizînd situația din perspectiva legislației internaționale, precum și a trend-urilor sociale, totul devenea acum extrem de simplu.
În seara aceea, englezii au dansat în jurul unui rug imens în timp ce, veseli și cu ochii roșii din cauza fumului, cîntau „Maria Ioana, tu ești campioana!“.
