Într-o dimineață, Gregor Samsa se trezi în patul său transformat în gândac. Asta-i mai lipsea. La 10 fix trebuia să fie la birou, într-o ședință super-importantă, și n-avea nici o idee cum o să păcălească traficul din București cu cele șase piciorușe de insectă scârbavnică. Puse mână pe telefon și-l sună pe Robert, șeful lui, un tip, în teorie, de gașcă, dar în realitate nu, ba chiar dimpotrivă.
– Cum adică te-ai trasnformat în gândac?
– Asta aș vrea să aflu și eu.
– Te-ai trezit pur și simplu gândac?
– Pur și simplu. Habar n-am cum. Nici măcar nu știam că e posibil.
– Stai puțin, și tu cum ții telefonul?
– Cu două dintre picioarele mele de gândac.
– Ții telefonul cu două picioare? De ce-ai face asta?
– Am șase picioare cu totul. Îmi permit.
– Și ai degete la picioare? Sunt opozabile?
– Vai, ce bine mi-ar prinde acum niște degete opozabile. N-am degete deloc.
– Și atunci cum ții telefonul? Măi, Gregor, ceva nu se leagă.
– Robert, îți jur! Doar nu crezi că te mint! De ce te-aș minți că m-am trezit transformat în gândac? Dacă voiam să lipsesc la ședința de azi, ziceam și eu că mă doare burta sau că am gripă.
– OK, deci o să am nevoie de o poză cu tine.
– O ce?
– Fă-ți un selfie! Vreau să mă conving cu ochii mei că te-ai transformat într-un gândac.
– Dar e ridicol. De ce-aș minți?
– Gregor, fă ce ți-am zis! N-am chef de alte discuții.
– OK, OK…
Gregor își făcu un selfie și-l trimise șefului pe WhatsApp.
– Îți bați joc de mine? E doar un gândac.
– Ți-am zis că m-am transformat într-un gândac.
– Doamne, Gregor, dar se vede de la o poștă că e un gândac pe care l-ai găsit prin bucătărie. N-ai cum să fii tu gândacul ăla.
– De ce? Crezi că m-am transformat într-un gândac, dar mi-am păstrat trăsăturile de om? Crezi că m-am transformat într-un gândac cu pomeții proeminenți, păr creț și tatuaj pe gât?
– În primul rând, nu pare că e un gândac care-și face selfie cu telefonul.
– Nici nu mi l-am făcut cu telefonul.
– Dar cu ce?
– Cu drona.
– Și de ce ești atât de mic?
– Nu sunt mic.
– E un papuc lângă tine. Papucul ăla e gigantic. N-ai cum să fii atât de mic, n-ai avea cum să ții telefonul.
– Cum să nu?
– Uite-așa bine. N-ai fi în stare.
– Robert, nu mi se pare OK să vorbești așa cu angajații tăi. Tu ar trebui să-i motivezi, să le insufli ideea că pot realiza orice-și pun în minte.
După o pauză, Gregor înjură scurt.
– Ce-a fost asta? întrebă Robert.
– Cred că am călcat din greșeală pe gândacul pe care ți l-am trimis mai devreme.
– Aha, deci m-ai mințit! Nu erai tu. De fapt, nu te-ai transformat în gândac.
– Ba da, m-am transformat.
– Și-atunci de ce nu mi-ai trimis selfie cu tine?
– Te rog să mă crezi, arăt foarte nașpa ca gândac. Nu știu, altora poate că le stă bine ca gândaci, dar pe mine nu mă prinde. Sper să-mi treacă repede, am o nuntă peste două săptămâni.