Dacă se întreabă cineva de ce a apărut în peisaj Gigel Știrbu, avem răspunsuri. Liberalii bătrîni sînt de părere că înfigerea lui la Cultură ar fi o lovitură măiastră a lui Crin Antonescu. Din punct de vedere tehnic și, deci, electoral, acest plasament ar avea la bază un pact al PNL cu Patriarhia. În tinerețea lui și în maturitatea limitată de mai tîrziu, Gigel a avut o legătură organică cu organizația Domnului Teoctist și a Domnului Daniel, fiind popă de țară și numai atît. Politica managerului Daniel arată că, în ultimii cinci ani, Biserica s-a străduit să delaicizeze cît mai multe medii publice, începînd cu școala, continuînd cu mass-media și sfîrșind cu nimeni nu știe ce. O putere tot mai mare a Bisericii nu e posibilă fără înțelegeri tactice cu puterea lumească. Plantarea lui Gigel la Cultură ar însemna garanția că o anumită linie ortodoxă se poate imprima zonei culturale, fiindcă Gigel, ca să ajungă de la patrafir la un asemenea post, a făcut niște trageri de noapte. Schema e simplă: Antonescu dă această posibilitate și primește în schimb ceea ce primesc, de la începuturile democrației, toți politicienii: voturi.
Ponta, care pare să fi prins de veste, va strîmba din nas acolo unde lui Știrbu îi lipsesc dinții, adică la prestigiu și competență. Dacă managementul BOR e mai puternic decît Executivul însuși, vom vedea acum.
