Din viscolul care a terorizat sudul țării n-a ajuns mai nimic în Munții Carpați. Pe Domeniul Schiabil Poiana Brașov a fulguit două zile, așa că hotelierii au anunțat că vara care începuse în decembrie a luat sfîrșit. Adăugați la asta și vacanța copiilor și veți înțelege de ce un miliard de turiști s-au năpustit asupra stațiunii.
Poate că “stațiune” e mult spus. Mai potrivit ar fi "ambuscadă". Poiana Brașov ar trebui rebotezată Posada, fiindcă un grup de cumani din vechiul trib socialist al Întreprinderii de Turism, Hoteluri și Restaurante aruncă peste tine cu smoală, bolovani și vipere cu ferocitatea primilor Basarabi. Nimeni nu scapă fără răni grave în zona stimei de sine și a buzunarului. Vă spun eu, masacrul e demn de cronica pictată de la Viena.
Dar există o vreme a inocenței, cînd oamenii cred că totul se va schimba în bine pe pîrtia de schi. Pe pîrtia de schi însă, cei cîțiva fulgi așezați cu gingășie au fost spulberați de un taifun care a bîntuit munții două zile și două nopți. După ce stratul milimetric de zăpadă a dispărut, au ieșit la iveală gheața, pietrele și cutiile de bere rămase de la picnicul din luna august.
Să coborîm, însă, la baza pîrtiei, unde miliardul de turiști așteaptă, cu schiurile în picioare, cu casca în cap, cu mănușile în mîini și cu ochii pe ceas, să stea vîntul. Vîntul însă nu stă de vineri pînă duminică la prînz, iar instalațiile de transport pe cablu, cele în care Guvernul Boc a băgat frumoasa sumă de 30 de milioane de euro, nu merg. Se poate însă schia pe "Bradul", adică pe un derdeluș de o sută cincizeci de metri, cu înclinația aproape nulă, pe care colcăie, printre dîmburi, bolovani, gheață și noroi, populația unui mic municipiu. Ca să te dai o dată din vîrf trebuie să aștepți o oră la coadă. Timpul ți-l poți petrece discutînd nimicuri despre mama ministrului de la Turism sau despre morții mamei primarului din Brașov, subiecte cu care toată lumea pare să fie familiarizată de ani buni. Desigur, ca să te ducă teleschiul zece metri la deal, plătești zece lei. Dacă vrei să urci cu telecabina de patru ori, plătești o sută de lei, dar poți să mai iei, o dată, și telegondola. Asta înseamnă cam de cinci ori mai scump decît în cea mai împuțit de scumpă stațiune austriacă, italiană sau franceză. Banii ajung la Ana Teleferic, societatea lui George Copos, care strînge birul pe aceste cabluri care nu duc nicăieri la fel cum strîngeau fanarioții birul pe oaia nenăscută.
Dar hai să zicem că duminică pe la prînz se oprește vîntul și instalațiile de cablu pornesc. Hai să zicem că miliardul de turiști, care a adăstat trei zile în mocirlele pîrtiei “Bradul”, începe să fie transportat pe vîrful Postăvaru la prețul unui bilet de avion pentru Innsbruck. Odată ajuns acolo, ce găsește? Ce primește pentru strădania lui acest puhoi uman hămesit după schi, distrus de așteptare și ruinat de prețuri?
Păi, dacă lăsăm la o parte priveliștea spre podișul Transilvaniei – al cărei merit aparține mai mult mișcărilor tectonice din Mezozoic și situației meteo de moment –, mulțimea primește un fior de groază pe șira spinării.
Vîntul, cum spuneam la început, a curățat zăpada de pe pîrtii, lăsîndu-te să-ți oglindești făptura, fără opreliști, în stratul cristalin de gheață. Pe unde ai lua-o, ai de ce regreta că nu ți-ai pus patinele. Marginile fiecărei piste oferă o largă colecție de roci ascuțite, ieșite la vedere cu ajutorul soarelui, așa că dacă nu reușești să-ți rupi femurul pe aisberg, îți poți curma zilele într-un aglomerat de șisturi bazaltice, mai tăioase ca silexurile vînătorilor de mamuți. Există și opțiunea Schumacher, pentru cei care poartă cască de protecție și care pot izbi cu ea – parietal sau occipital –, direct pe pîrtie, în pietroaiele care țîșnesc de sub gheață, dar asta după ce căzătura a produs mai întîi fracturi la nivelul cotului sau claviculei. Pentru cei familiarizați mai puțin cu patinajul pe pîrtiile negre, e important de știut că aici îți poți rupe coloana și de unul singur, dar, cel mai frecvent, schilodirea se produce prin coliziunea cu un viitor coleg de salon care intră în tine așa cum a intrat în peninsula Yucatan acel meteorit care a răpus dinozaurii. De obicei, loviturile grave la cap îți oferă, la alegere, un handicap ușor de vorbire, de memorie sau de raționament, dar se zice că te fac să-ți retrăiești copilăria, atunci cînd părinții te dau din nou la școală, la 35 de ani.
În două ore de schi sîngeros pe pantele DSPB am văzut doar trei accidente la care îți venea să chemi moții salvatori din Apuseni. Numărul lor mic e numai meritul schiorilor noștri carpatini, care au învățat să lupte cu greul. Vă spun cinstit, la Poiana Brașov, Schumacher n-ar fi avut nici o șansă.
