E chiar interesant să observi felul în care, în România, produc efecte nenumăratele momente în care urlă societatea civilă ceva de bun-simț. Ca, de exemplu, „Vrem justiție”. Automat, ies unii pe ușă, arestează pe alții, se aude zăngănitul cătușelor și cineva ni se adresează: „Hai, c-am făcut-o. Mulțumiți? Ce, nu? Hai, mă, că deja sunteți și fițoși”. Sau sănătatea. Sau, cum avem cazul de astăzi, educația. De ani de zile deja, ne miorlăim în grup că nu există educație de calitate și că, mai ales, se construiesc în draci biserici, în detrimentul alocării de fonduri pentru investiții în infrastructura educațională. Dar de localitatea Câmpu Mare ați auzit? Nu ați auzit, că nu vă interesează.
După inundațiile și alunecările de teren din 2006, la Albeni, în județul Gorj, nu mai era cam nimic. Oamenii au plecat în alte părți, dar și foarte puțini și-au mai asumat riscul de a-și începe viața de la zero, într-un loc ce risca oricând să plece la rândul său. Pentru că educație este, așa cum ne-am obișnuit, prioritară pentru statul român, s-a construit la Câmpu Mare un sat nou și, implicit, o școală ce a costat 1,9 milioane de lei. Cu termopane, parchet, încălzire și cam orice altceva vrei, dar fără copii. E drept, în caietul de sarcini nu a inclus nimeni aducerea copiilor și, cum în sat nu mai prea era o resursă de felul acesta, școala a rămas, din 2010 și până în prezent, o mare cutie goală.
Singurii care se mai bucură de investiție sunt, se pare, enoriașii și preotul satului, care organizează periodic slujbe în clădirea din care copiii lipsesc cu o desăvârșire frapantă. Nu există, desigur, nici drumuri sau utilități de orice fel, dar undeva, într-un câmp aproape deschis, educația așteaptă să schimbe viețile unor tineri însetați de cunoaștere. Și însetați poate și de apă, în cazul în care cumva ar dori să învețe în satul în care apa vine doar cu forța.