Se apropie toamna (oare să fie cu putință?) și o luăm de la început. Pas cu pas, cum ar zice enigmaticul mecanism din vîrful dealului, doar că tot fără rezolvare. Rezolvare la ce? Păi, ce vine odată cu toamna? Dulceața? Rece. Nevroza? Căldicel. Factura la gaze? Mai încolo. Spune, spune, nu ne mai fierbe! Vine școala.
Ptiu, bată-te să te bată, am crezut că vine ursul.
Uneori, mă gîndesc, poate ar fi mai bine să vină ursul, că știm cum îl întîmpinăm, unii cu sandvișuri, alții cu topoare, decît să reînceapă școala pe vechile dureri. Pentru cei care nu știu și care încă bombăne că profesorii sînt muște la arat și i-ar dori alungați la munca cîmpului, precizez de la bun început că România are cei mai puțini profesori pe cap de locuitor, din Europa. E drept, sîntem la paritate cu Bulgaria, dar de ce nu mă mir? Nu sîntem noi frații de suferință, ăia vitregi, ai lui Schengen? Sîntem. Ehei, nu știu cum o fi pe la bulgari, da’ la noi cam jumătate dintre dascăli (sună frumos „dascăl“, nu-i așa?) habar n-au ce predau. Prezența lor la clase e o dulce formalitate. E drept, bani mulți nu sînt, da’ nici sudoarea nu curge. Dacă nu mă înșel, în mai, vajnicii comentatori românești care le știu pe toate le reproșau că, oricum, nu fac nimic. Probabil că reproșurile erau meritate de jumătatea de care vorbesc, dar de cealaltă jumătate nu știu ce să zic. Eu, unul, nu îmi explic cascada, cavalcada, uraganul de note mari obținute la Evaluarea Națională. Păi, dacă era așa concurența pe vremea mea, io cred că doar la profesională ajungeam. Însă, cu toate astea, nu pot să îmi explic „cascada, cavalcada, uraganul“ de agramați, ignoranți, cocalari care bîntuie, ca niște zombi, pe coclaurile patriei. E ceva misterios. Numai că misterul ăsta s-ar lumina dacă am avea măcar un capăt de ață sau de cîrnat, de unde să facem nițică ordine.
Am făcut lunga asta introducere ca să vă aduc aminte că, pînă pe 15 iulie, ar fi trebuit să vedem o lege. Aia a salarizării. Sau măcar ceva cu învățămîntul, o măslină, o scobitoare. Însă, Guvernul, nema. Nici te iubesc, nici futu-te-n cur, dăscălime. Asta înseamnă că e foarte posibil ca, la toamnă (nu mai e decît o lună), școlile să fie paralizate de o grevă și mai mare. Și atunci să te ții mobilizare a trolilor de partid.
Și e și mai posibil ca numărul nechemaților din învățămînt (ăia care ar avea să mai urmeze o dată școala, dar pe bune) să crească. Iar nemulțumirea părinților să crească și ea. Unde mai pui cum va crește prețul meditațiilor. Pentru că meditațiile vor fi (dacă nu sînt deja) biletele de evadare din România, către universități și specializări într-un locșor mai călduț și mai primitor.
Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, colac peste pupăză, România nu mai are nici o universitate în „Top 1000“. Absența a fost întîmpinată cu un cor de chiote de satisfacție, pentru care Zorba grecul ar fi fost invidios. „Așa o prăbușire grandioasă, prietene!“ Jumătate dintre comentatori au veștejit învățămîntul și s-au văicărit, ceilalți l-au veștejit, și ei, dar au dănțuit, de bucurie. Însă nimeni nu a putut pune degetul pe rană. Unii zic că e mafia rubedeniilor, alții cred că e mafia politică, iar niște prizăriți cred că de vină e birocrația, absența școlilor din universități, profii fiind ocupați să-i învețe pe studenți lucruri de bază. Cum o fi, cum n-o fi, nu e bine. Și constat că Guvernul doarme, în frunte cu Deca prezidențială. Glumițe, promisiuni, justificări, revolte, îndoieli, reverii, de parcă nu ar fi în pixul domniei sale redresarea României. Hai, domniță, curaj. A mai fost unul, Haret îl chema, numai că el a știut cum să vorbească mai-marilor politici, să convingă, să facă rost de bani și cum să se țină cu ghearele și cu dinții de proiectul lui.
Însă, tanda pe manda, cu cît vom avea mai puțini profesori pregătiți și școli funcționale, cu atît școala vieții va înghiți mai ușor școala obișnuită, iar urșii vor prospera, hrăniți la marginea drumului, de cetățeni care le știu pe toate. Iar Marea Neagră va fi, și ea, ușor învinețită de corpurile celor care s-au aruncat în valuri, fără să știe să înoate, dar cărora nu ai voie să le dai sfaturi, că îți umflă ochii.
14 vizualizări
Adevarul neplacut e ca de vina pentru situatie e… majoritatea. Majoritatea tuturor actorilor implicati. Degeaba ai o mana de elevi/studenti buni, de parinti rezonabili si de profesori bine pregatiti daca tonul il dicteaza majoritatea formata din bombardieri.
Printr-o combinatie de noroc si pasare a raspunderii („il trec la materia mea sa scap de el mai repede”), majoritatea analfabetilor ajung sa termine 12 clase in halul in care le termina. Licenta si masterul ii mai filtreaza doar prin natura dificultatii materiei, nu si prin orice fel de rigoare a profesorilor, apoi doctoratul ii mai trece o ultima oara prin filtrul pilelor, banilor sau gradelor. Produsele finale sunt Ciolacii, Ciucii, Vlad Voiculestii, Laurele Kovesi, Gabriel Oprii, etc. Restul se cern inapoi in societate, devenind viitoarele generatii de parinti si profesori.
Nu mi se mai pare socant sau surprinzator, dupa ~3 ani in care a gemut planeta de atatia specialisti in virusi si boli infectioase care stiu ei mai bine ca nu exista boli, doar conspiratii.
Din păcate, învățământul nostru e ca briceagul lui Lichtenberg, care n-avea lamă și ii lipsea mânerul