Acum urma partea cea mai plăcută a acţiunii noastre: să ne luăm banii şi foile de drum. Pentru asta trebuia să coborîm la subsol, unde stăpînul banilor era domnul Bătrîneanu, casierul Uniunii. Aşa că am coborît la subsol, fluturîndu-ne hîrtiile proaspăt aprobate. În faţa unui ghişeu cu oblonul tras se formase o coadă. Erau cei care, la fel ca şi noi, dăduseră nas în nas cu „tata Iancu“. Viitorii scriitori ai Patriei socialiste aşteptau tăcuţi să se deschidă ghişeul şi să-şi primească bănuţii mai mult sau mai puţin munciţi.
Pînă la urmă, oblonul s-a ridicat şi nu după multă vreme am primit frumoasa sumă de 400 de lei şi două foi de drum pentru CFR. „Şi acum?“, l-am întrebat pe Pantazi, care îşi număra tacticos banii. „Agopian, a zis el, te-ai prostit?“ Mi-am adus brusc aminte că aveam întîlnire cu Iolanda, iubita lui Pantazi, şi cu Cristina, iubita mea. Fetele, într-adevăr, ne aşteptau în curtea Uniunii. Ne-am pupat cu ele şi pe urmă ne-am dus pe Aleea Alexandru, unde Valeriu şi Iolanda ştiau un mic restaurant cu autoservire, foarte ieftin. Restaurantul era cochet, răcoros şi bine garnisit cu tot felul de mîncăruri etalate într-o vitrină.
Am mîncat şi am băut bere „Griviţa“. Am făcut eu cinste, cu toate că Valeriu a insistat să facem juma-juma. N-am fost de acord. Fără el n-aş fi pus niciodată mîna pe banii ăia. La despărţire am hotărît să ne vedem în toamnă, după vacanţă. Cristina şi-a dat ultimele examene, era studentă la Psihologie în anul doi, şi pe la începutul lui iulie am plecat la Costineşti împreună cu cîţiva prieteni de-ai ei din liceu. Acolo am descoperit Golful Francezului şi nudismul. Aşa că „Tezele din iulie“ m-au prins, la propriu şi la figurat, în pielea goală.