Aflaţi, domnule ministru, că predecesorii dumneavoastră Nagy Zsolt şi Valerian Vreme au pus comunicaţiile în slujba SRI, transformându-le în instrument de interceptare totală a telefoanelor. Că, pe 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a emis o hotărâre secretă, privind completarea, în regim de urgenţă, a condiţiilor tehnice de interceptare a comunicaţiilor electronice, de către SRI. Începând cu această hotărâre, regimul Băsescu a comis abuzuri monstruoase pentru un stat membru ONU, OSCE, NATO şi UE, care se pot solda în cele din urmă cu sancţiuni severe aplicate României, între care neadmiterea în Spaţiul Schengen ar fi cea mai uşoară dintre ele.
Aflaţi că ANCOM, autoritatea de reglementare a comunicaţiilor, obligă operatorii de comunicaţii electronice să permită accesul SRI la interceptarea comunicaţiilor efectuate prin intermediul reţelelor pe care le operează aceştia. În 2008, ANCOM a emis decizia 258, semnată de Dan Cristian Georgescu, care copiază practic textul hotărârii secrete a CSAT. În textul deciziei nu se face nici o referire la domeniul siguranţei naţionale, al terorismului sau al unor mandate emise de un judecător cu privire la strângerea de dovezi referitoare la activităţile unor grupuri de crimă organizată. Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice este obligat să acorde sprijin tehnic şi să coopereze cu SRI pentru punerea în aplicare a criteriilor de securizare a sistemului naţional de interceptare a comunicaţiilor elaborat de SRI.
În baza Deciziei nr. 258, furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice (companiile de telefonie mobilă) va pune la dispoziţia autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor, desemnată potrivit legilor în vigoare (recte SRI), serverele de management al interceptării şi consolele de administrare şi operare pe care le deţine în vederea asigurării funcţiei de interceptare legală a comunicaţiilor (în folosul SRI). Furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia de a acorda sprijin tehnic autorităţii naţionale în materia interceptării comunicaţiilor (adică SRI), în vederea realizării atribuţiilor ce îi revin în domeniu (adică interceptării telefoanelor), şi va coopera cu această autoritate pentru punerea în aplicare a criteriilor de securizare şi auditare a sistemului naţional de interceptare a comunicaţiilor, elaborate de aceasta.
Decizia directorului ANCOM a fost emisă în preajma Summit-ului NATO de la Bucureşti, din 2-4 aprilie 2008. Cum vă ziceam, cu două zile înainte de semnarea deciziei, CSAT s-a reunit, pe 25 martie 2008, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta ultimele detalii legate de organizarea summit-ului şi pentru a lua o decizie cu privire la ridicarea nivelului de alertă teroristă, de la albastru – precaut – la galben – moderat. Deşi la încheierea şedinţei nu au fost făcute declaraţii oficiale de către participanţi, aflăm din textul deciziei ANCOM că scopul pervers al conclavului CSAT a fost tocmai completarea, în regim de urgenţă, a condiţiilor tehnice de interceptare a comunicaţiilor stabilite prin regimul de autorizare generală pentru furnizarea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice.
În 2010, lucrurile iau o turnură şi mai proastă, iar prin Decizia nr. 338/ 3.05.2010, semnată de Marius Cătălin Marinescu, directorul ANCOM, se înăspresc condiţiile de interceptare, în defavoarea companiilor de telefonie mobilă. Aflăm din textul deciziei că furnizorul de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice are obligaţia nu doar de a permite, inclusiv din punct de vedere tehnic, autorităţilor publice competente să̆ intercepteze comunicaţ̦iile efectuate, dar şi obligaţia de a suporta costurile aferente interfeţei pentru interceptare. Apoi, furnizorul are obligaţia de a asigura confidenţialitatea operaţiunilor de interceptare printr-un sistem propriu de măsuri organizatorice, tehnice şi procedurale.
Se poate spune în legitimitate de cauză că luarea unor măsuri de supraveghere şi interceptare a convorbirilor electronice, fără garanţii adecvate şi suficiente, poate duce la distrugerea statului de drept, sub pretextul apărării acestuia. În România, statul de drept a intrat în colaps, odată cu summit-ul NATO din aprilie 2008. Prima ţară care a reclamat acest lucru a fost Olanda, motiv pentru care Regatul Ţărilor de Jos s-a opus ca România să fie admisă în Spaţiul Schengen. Dacă vă veţi implica în anularea Deciziilor 258/2008 şi 338/2010, domnule ministru, veţi tăia două dintre cele patru urechi ale regimului Băsescu.
