Putem porni de aici, de la scrisoarea profesoarei Ecaterina Bălăcioiu către fiica sa Monica Lovinescu, în decembrie 1949: „au început să inventarieze sufrageria, pînă la ultima linguriţă – mobile, farfurii, şaluri, pendula, cel mai mic vas, covoarele. Auzeam, din cînd în cînd: 1 m. 40 cm. pe 3 metri, 10 linguri, 13 farfurii de porţelan. Degeaba interveneam: «Dar, tovarăşe, acesta este al meu».
«Arătaţi factura.» Inutil să te aperi de brutalitatea lor agresivă, tăioasă. La capătul puterilor, înghiţindu-mi lacrimile şi indignarea, îi urmam peste tot, vlăguită, umilită, revoltată. Nu voiau să mă lase să mă îmbrac. Eram în halat, cu picioarele goale în papuci. Le-am spus: «Trebuie să mă îmbrac». «Nu, nu-i nevoie, rămîneţi aşa.» «N-am obiceiul să primesc străini, bărbaţi, ca şi cum ar fi din familie.» Atunci s-au postat în uşa dintre dormitor şi sufragerie; şi, cum ultimele zece scrisori de la tine erau în dulapul dinspre baie, mi le-am strecurat repede între cordon şi chilot; pe urmă, foarte calmă, m-am îmbrăcat şi m-am pieptănat repede şi m-am întors în birou: radioul, măsuţa, biroul, nimic n-a scăpat, totul a fost inventariat. Pe urmă a sunat iarăşi şi au sosit două cozi de topor, foşti anticari; s-au apucat să răsfoiască, să cotrobăie prin cărţi, de parcă ar fi fost la ei acasă. Marele şef îmi zice: «Credeam că biblioteca Lovinescu o să fie mai interesantă, mai bine aleas㻓.
Vom ajunge aici: „a fost adusă în penit. Jilava în luna mai 1960 unde a rămas timp de 3 săptămîni. În convorbirile pe care aceasta le-a purtat cu sursa a arătat că vina în urma căreia a fost arestată constă în întreţinerea unei corespondenţe cifrate cu fiica sa, care se găseşte la Paris, unde lucrează în calitate de speakeriţă a postului radio Paris, emisiunile în limba română“.
Sentinţa de condamnare (12 februarie 1959) a fost pentru culpa de a fi purtat „discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat din RPR, cu diverse elemente ostile regimului“.
Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a primit 18 ani temniţă grea şi confiscarea averii, a trecut prin închisorile Malmaison, Uranus, Jilava, Văcăreşti şi a murit la penitenciarul-spital Văcăreşti, probabil pe 7 iunie 1960.
Osemintele soţiei lui E. Lovinescu (marele critic murind, cum s-a spus despre Rebreanu, „la timp“, în 1943) sînt într-o groapă comună, anonimă.
Acum ne putem juca, desigur, cu interpretările.
Publicat în Cațavencii, nr. 47, 28 noiembrie – 4 decembrie 2012