Acţiunea piesei*: el, papagal (nerd, pentru generaţia mai tânără), ea, şmecheră pe val. Îl îmbrobodeşte de n-are omul aer, m-am regăsit pe mine în primii 29 de ani ai vieţii („Mişulică, eşti penibil!“). Amicul lui cel mai bun i-o spune în faţă, dar el nu vrea s-asculte nici mort („Băiete, vezi că puştoaica te face!“); amica cea mai bună, fosta lui iubită, actualmente iubita amicului, i-o spune şi ea („Nu vrei să mai încercăm o dată?“), cu acelaşi rezultat. Oare cât de proşti suntem?!
Abordare doi: mă ia deoparte şeful meu direct de la „cultură“ (nu-i dau numele, persoană publică) şi-mi zice că la cronica de teatru nu merge aşa: pe unii actori îi pupăm în cur, pe alţii îi distrugem, pe regizori îi ardem de fiecare dată, deh, „Băiatule, suntem revistă de critică socială!“. Eu, ce să zic? Am dat din cap că „Da, şefu’!“, cum facem toţi cei care mâncăm o pâine. Am înţeles, mă execut: Dan Rădulescu e bun în rol, foarte bun, va fi un mare actor dacă nu-l cumpără televiziunile ca să facă din el o maşină de făcut audienţă; Sorin Dobrin e perfect credibil în rolul de amic jegos care a stat cu tine în aceeaşi cameră de cămin, să nu-i dea Dumnezeu vreun rol de băiat bun, că nu ştiu pe unde scoate cămaşa; Aylin Cadîr se descurcă pe post de proastă senzuală, aştept s-o văd dând replica Marianei Mihuţ şi abia apoi mă pronunţ despre ea ca actriţă; Denisa Nicolae a primit de la regizor sarcina de a face un tip cool dintr-un papagal; nu-i iese. Trebuie să mai încerce înc-o dată, cu mine.
Ultima abordare: piesa pierde mult prin traducere. Exemplu: „Îţi iau jugulara“ (ea). „Nu, serios?“ (el). „Ei, aşa se spune!“ (ea). „Unde? În Transilvania?“ (el).
* Forma lucrurilor, de Neil LaBute, la teatrul Cafe Godot. Regia: Vlad Zamfirescu. Cu: Denisa Nicolae, Aylin Cadîr, Sorin Dobrin, Dan Rădulescu.